Dosar 22217/299/2008 din 10.12.2008

anulare act cheltuieli de judecată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 22217/299/2008
Data dosar:
10.12.2008
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
anulare act cheltuieli de judecată
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2011 la ora 8:30

    Complet: CAMERĂ DE CONSILIU pt. C6-civil
  • Încheiere

    Admite sesizarea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Sentinţei civile nr. 951/26.01.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 22217/299/2008, în sensul că în mod greşit au fost alăturate considerentele cuprinse în sentinţă, astfel încât considerentele sentinţei vor fi următoarele: „Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10.12.2008 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 22217/299/2008, reclamanta S****** E**** a chemat în judecată pe pârâţii T**** N*****, T**** D******, T**** Ş*****, Primăria Municipiului Bucureşti şi Radu Ion, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. N1806/22.07.1197 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi T**** N***** şi defunctul Tudor Ion. În motivarea cererii, s-a arătat că acel contract a fost încheiat cu un scop ilicit şi imoral, întrucât autorul reclamantei, defunctul Petre Alexandru a cumpărat în 1986 prin act autentic o cotă indiviză de 1 din apartamentul situat în Bucureşti, str. Frumoasa, nr. 43A, sector 1, apartament compus în totalitatea sa din trei camere, vestibul, hol, baie, bucătărie şi cămară, iar ulterior, prin contractul a cărui nulitate se solicită, s-a înstrăinat un imobil de sine stătător , individualizat, deşi în realitate bunul imobil vândut se găsea în indiviziune. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 961, 966 şi 968 din Codul civil şi ale art. 112 din Codul de procedură civilă. În susţinerea acţiunii, au fost depuse, în fotocopii, înscrisuri (filele 8-15). La data de 24.04.2009, pârâţii T**** N*****, T**** D****** şi T**** Ş***** au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. La data de 13.03.2009, reclamanta a formulat o cerere modificatoare, prin care a solicitat să se dispună nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare menţionat în cererea iniţială şi actului adiţional la acesta nr. 1/27.04.2006 încheiat între aceleaşi părţi, cu cheltuieli de judecată, arătându-se că acest contract a fost încheiat cu un scop ilicit şi imoral, vânzând o cotă de 12,43% din imobil, fără a avea un drept de proprietate asupra acestei cote. La termenul din 19.01.2010, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâţi. Analizând actele şi lucrările dosarului şi pronunţându-se cu prioritate conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă asupra excepţiei procesuale invocate, instanţa reţine următoarele: Conform înscrisurilor depuse de pârâţi (filele 57-60), precum şi a celor comunicate de OCPI Sector 1 Bucureşti (filele 64-80), proprietatea asupra imobilului din Bucureşti, str. Frumoasa, nr. 43, sector 1, aparţine numitului Petre Viorel, acesta fiind succesorul lui Petre Alexandru, pretinsul autor al reclamantei din prezenta cauză. Ca urmare a constituirii în fapt a două apartamente distincte în cadrul imobilului menţionat în timpul regimului comunist, printr-o succesiune de acte juridice, numitul Petre Viorel a dobândit proprietatea menţionată, acesta înscriindu-şi dreptul în cartea funciară, ca urmare a unei acţiuni în constatare formulată în contradictoriu cu defunctul Petre Alexandru. În aceste condiţii, o eventuală solicitare de anulare a unui act juridic ce viza imobilul menţionat ar fi putut fi formulată numai de această persoană, reclamanta nefăcând proba faptului că este titulara dreptului în cadrul raportului juridic obligaţional, respectiv a calităţii sale procesuale la momentul formulării acţiunii, în condiţiile în care proprietar al imobilului creat distinct şi care a aparţinut iniţial defunctului Petre Alexandru sub forma unei cote indivize de 1 din totalitatea imobilului este o altă persoană. Pentru aceste motive, instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active şi să respingă acţiunea astfel cum a fost modificată ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Faţă de faptul că pârâţii nu au depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte efectuarea de cheltuieli de judecată provocate de prezenta cauză, instanţa urmează să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.”. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.11.2011

  • Sedinta din data de 26.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C6 - Civil
  • Amână cauza

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active. Respinge acţiunea astfel cum a fost modificată ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.01.2010.

  • Sedinta din data de 19.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C6 - Civil
  • Amânat

    Amînare pronunţare la 26.01.2010 jud. NĂSTASE

  • Sedinta din data de 22.09.2009 la ora 08:30

    Complet: C6 - Civil
  • Sedinta din data de 16.06.2009 la ora 08:30

    Complet: C6 - Civil
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 24.04.2009 la ora 08:30

    Complet: C14 - Civil
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 13.03.2009 la ora 08:30

    Complet: C14 - Civil
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 23.01.2009 la ora 08:30

    Complet: C14 - Civil
  • Încheiere

Flux dosar


Actualizare GRPD