Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Compania Naţională Poşta Română SA Sucursala Direcţia Regională de Poştă Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 471 din 19 septembrie 2007 a Judecătoriei Darabani, pe care o menţine. Irevocabilă.
Amână pronunţarea la 6 octombrie 2008.
Pentru a se reveni cu adresă la Primăria com.Hudeşti.
Amână judecarea cauzei la 1 septembrie 2008, termen la care se citează părţile. Se revine cu adresă la intimată pentru a ne trimite relaţiile solicitate la termenul anterior.
Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la 9 iunie 2008, pentru când se vor cita părţile.
amână pronunţarea cauzei la 20 mai 2008
În temeiul art. 156 Cod procedură civilă, amână judecarea cauzei la data 12 mai 2008. Se citează intimata.