M*** R*****
ReclamantM*** D******
ReclamantC******* P********
PârâtAdmite excepţia lipsei coparticipării procesuale active, excepţie invocată din oficiu de către instanţa. Respinge acţiunea privind grăniţuire şi revendicare formulată de M*** R***** şi M*** D******, în contradictoriu cu pârâta C******* P********. Obliga reclamantele să plătească pârâtei suma de 1000 de lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat. Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 26.11.2009.
Amână cauza şi acordă termen la data de 24.11.2009, ora 8, sala 3 , secţia penală.
In baza dispoziţiilor art. 151 Cod procedura civila, constatând necesare noi lămuriri, repune cauza pe rol. Stabileşte termen la 29.09.2009, cu citarea părţilor cu menţiunea de a-şi expune punctul de vedere referitor la excepţia invocată din oficiu de instanţă. Se va pune în vedere părţilor să depună la dosar copie după actul de proprietate prin care defuncţii Meiu Ilie şi Meiu Maria au dobândit suprafaţa de 770 mp teren arabil, trecută în certificatele de moştenitor întocmite după aceştia. Cu cale de atac cu fondul cauzei.
Amana pronuntarea la data de 14.07.2009.
Amana pronuntarea la data de 07.07.2009
termen la data de 30.06.2009 pentru a da posibilitate părţilor sa ia cunoştinta de continutul raspunsului la obiectiuni, inaintat de expert Manolache Sandu la acest termen. Constată că nu se impune achitarea de către părti a unui onorariu suplimentar.
termen la data de 02.06.2009. Încuviinţează obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul expertiză efectuat de expert Manolache Sandu, astfel cum au fost precizate. Se va emite adresă către expert cu solicitarea să răspundă la obiecţiunile formulate de pârâtă şi să înainteze răspunsurile până la termenul de judecată următor
Amână cauza şi acordă termen la data de 5.05.2009, pentru când se va depune dovada achitării diferenţei de onorariu, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Amână cauza şi acordă termen la data de 14.04.2009, pentru când se va emite adresă către expert Manolache Sandu, cu solicitarea de a se efectua raportul de expertiză. Se vor cita reclamanţii cu menţiunea "personal la interogatoriu."
Învuviinţează penru ambele părţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul, proba cu expertiza în specialitatea topografie şi proba testimonială cu 2 martori. Amână cauza şi acordă termen la data de 17.03.2009, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea "personal la interogatoriu." Se vor cita martorii. Se va emite adresă către BLET cu solicitarea de a se înainta listă cu numele a şase experţi în specialitatea topografie.
Amână cauza şi acordă termen la data de 17.02.2009, pentru când reclamanţii vor lua la cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile comunicate la acest termen de judecată.
Amână cauza şi acordă termen la data de 3.02.2009, pentru când se va depune de către reclamanţi dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 61.96 lei. Se va cita pârâta cu duplicat al acţiunii şi cu menţiunea de a depune întâmpinare.