P****** I***
PetentAdmite contestaţia la executare formulată de P****** I***. Constată că tentativa la infracţiunea de omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174 al.1, art.175 al.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a-b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, prin sentinţa penală nr.311/21.09.2005 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr.341/31.10.2005 a Curţii de Apel Suceava, la care, în temeiul art.83 Cod penal şi art.7 din Legea nr.543/2002 a fost adiţionată pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, este concurentă şi cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.1061/29.09.2005 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr.3345/R/2005, rămasă definitivă prin neapelare. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.1061/29.09.2005 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr.3345/R/2005, rămasă definitivă prin neapelare, în: a) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, prev.de art.97 al.2,4 lit.a din Legea nr.26/1996 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, art.74 şi 76 Cod penal; b) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, prev.de art.98 al.2,4 din Legea nr.26/1996 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, art.74 şi 76 Cod penal; În temeiul art.36 al.2 Cod penal rap.la art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, contopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.311/21.09.2005 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr.341/31.10.2005 a Curţii de Apel Suceava cu pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare (un an închisoare la care a fost adiţionată, în temeiul art.83 Cod penal, pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare) la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.1061/29.09.2005 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a-b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani. Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 26.10.2004 la zi şi menţine starea de arest a acestuia. Anulează mandatele de executare nr.1773/2005 din 18.10.2005 emis de Judecătoria Rădăuţi (dosar nr.3345/R/2005) şi nr. 392/2005 din 22.11.2005 emis de Tribunalul Suceava (dosar nr.8936/2004) şi dispune emiterea unui nou mandat în baza prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru contestator, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.