I****** I****
InculpatCondamnă pe inculpatulI.I la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată şi modificată, cu aplicarea art.74 al.1 lit.c Cod penal şi art.76 al.1 lit.d Cod penal. În baza art.71 al.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. În baza art.81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale a închisorii pe o durată de 2 ani şi 9 luni care constituie termen de încercare stabilit potrivit dispoziţiilor art.82 al.1 Cod penal. În baza art.71 al.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate.
Amana pronuntarea la data de 30.03.2009
pentru ca inculpatul să depună la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanţiere
In vederea administrarii probei cu inscrisuri in circumstantiere