A******** D***** M******
ReclamantA******** T***** B*****
ReclamantA******** I****
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanţii A. D. M. Antonescu T.B., împotriva pârâtei A. ST. I. Obligă reclamanţii să plătească pârâtei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2010.
În raport de renunţarea apărătoarei reclamanţilor la contractul de asistenţă juridică încheiat cu aceştia, se citează reclamanţii cu copia întâmpinării, cu menţiunea de a depune la dosar copii ale actelor de stare civilă pentru a face dovada legăturii de rudenie cu defunctul, sub sancţiunea prevăzută de art.155 ind.1 Cod procedură civilă, de a se prezenta personal la termenul ce va fi acordat, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă, precum şi de a depune lista cu numele şi domiciliile martorilor, în termen de 5 zile, în vederea citării acestora, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod procedură civilă. Pune în vedere pârâtei A I, prin apărător, să formuleze interogatoriile şi să le prezinte la următorul termen, în vederea administrării acestei probe. Se citează martorii propuşi de pârâtă, la adresele indicate la fila 37 din dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 05.03.2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2010.
Ia act de faptul că prin precizarea depusă la acest termen, reclamanţii şi-au precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că înţeleg să se judece în contradictoriu doar cu pârâta A I, urmând ca pârâta B M L să nu mai fie conceptată în cauză. Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori şi proba cu interogatoriul pârâtei. Prorogă discutarea probei cu expertiză, ulterior pronunţării încheierii prevăzută de art.673 ind.5 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună lista cu numele, prenumele şi domiciliile martorilor, în termen de 5 zile, în vederea citării acestora, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod procedură civilă; să depună toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţine şi altele cu excepţia celor aflate la dosar, să formuleze interogatoriul pentru pârâtă şi să-l prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Se vor cita martorii propuşi de reclamanţi, la adresele ce vor fi indicate. Pune în vedere pârâtei să se prezinte personal, la următorul termen, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă. Încuviinţează pentru pârâta A I proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori şi proba cu interogatoriul reclamanţilor. Pune în vedere pârâtei, prin apărător, să depună toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţine şi altele cu excepţia celor aflate la dosar, să depună la dosar lista cu numele şi domiciliile martorilor, în termen de 5 zile, în vederea citării acestora, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod procedură civilă, să formuleze interogatoriile şi să le prezinte la următorul termen, în vederea administrării acestei probe. Potrivit disp.art.153 rap.la art.219 Cod proc.civilă se citează reclamanţii cu menţiunea de a se prezenta personal la termenul ce va fi acordat, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă. Se vor cita martorii propuşi de pârâta A I, la adresele ce vor fi indicate cu listă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.01.2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2009.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.12.2009, pentru a da posibilitate pârâtelor să-şi angajeze apărător şi pentru ca reclamanţii să-şi precizeze acţiunea iniţial formulată. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, şi pârâtelor, să depună la dosar copii ale actelor de stare civilă, precum şi copia certificatului de deces al defunctului A T. Cu drept de apel odată cu fondul.
Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2009, pentru când se reia procedura de citare cu părţile lipsă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2009.
În temeiul disp.art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.12268/280/2007. Cu recurs.