R**** L********
Recurent PetentV****** V*****
Intimat“ În baza art.38515 pct.2 lit.d c.p.p. Admite recursul declarat de recurentul Răutu Laurenţiu împotriva sentinţei penale nr.231/2008 a Judecătoriei Olteniţa, pe care o casează şi rejudecând admite plângerea formulată de petentul Răutu Laurenţiu împotriva rezoluţiei nr.295/II/2/2007 din 28.12.2007 a Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, pe care o desfiinţează, numai în ceea ce priveşte pct.3. În baza art.2781 pct.8 lit.b c.p.p. c.p.p. dispune redeschiderea urmăririi penale împotriva numitului V****** V*****, sub aspectul infracţiunii prev. de art.220 al.1 c.p. Trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa. Procurorul va proceda la efectuarea unui supliment de probatoriu, respectiv compararea titlurilor părţilor, efectuarea de măsurători în teren, verificarea situaţiei gardului despărţitor şi reaudierea părţilor. Procurorul va mai administra orice altă probă, pe care o apreciază necesară în justa soluţionare a cauzei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009”
pentru solutionarea cererii de stramutare, acorda termen la 29.01.2009
Având în vedere cererea pentru lipsă de apărare formulată de intimat acordă termen la 4 decembrie 2008