Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În conformitate cu art.379 pct.2 litera a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş şi de inculpaţii Csatlos Adalbert, Csatlos (Hainală) Ştefania Ramona, Mărginean Andrei Ioan şi Ispas Silvia Marioara împotriva sentinţei penale nr. 225/11 mai 2006 pronunţate de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 1587/2005 şi, în consecinţă: Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi în rejudecare: 1. În baza art. 334 C. pr. Pen., dispune schimbarea încadrării juridice, după cum urmează: A. În privinţa inculpatului Csatlos Adalbert: a) din fapta prev. de art. 25 Cod penal cu referire la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 şi la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu reţinerea art. 13 Cod penal, în fapta prev. de art. 25 Cod penal cu referire la art. 290 alin. 1 Cod penal, cu reţinerea art. 41 alin. 2 Cod penal ( două acte materiale), şi la art. 13 Cod penal; b) din fapta prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, cu reţinerea art. 37 lit a Cod penal, în aceeaşi faptă prev. de art. 25 Cod penal raportat la art 215 alin. 1,2,3 Cod penal; c) din fapta prev. de art. 17 lit. h din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 266 alin. 1 pct 2 din Legea nr. 31/1990, cu reţinerea art. 37 lit a Cod penal în fapta prev. de art. 266 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu reţinerea art. 13 Cod penal; d) din fapta prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 37 lit. a Cod penal, în aceeaşi faptă prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 13 Cod penal. B. În privinţa inculpatei Csatlos Ramona Ştefania: a) din fapta prev. de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 alin. 1 Cod penal şi art. 291 Cod penal, în fapta prev. de art. 290 alin 1 Cod penal, cu reţinerea art. 41 alin 2 Cod penal ( două acte materiale), şi art. 13 Cod penal; b) din fapta prev. de art. 17 lit. h din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 266 alin 1 pct 2 din Legea nr. 31/1990, în fapta prev. de art. 266 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu reţinerea art. 13 Cod penal; c) din fapta prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, în aceeaşi faptă prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 13 Cod penal. C. În privinţa inculpatului Mărginean Andrei Ioan: -din infracţiunea prev. de art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000 în aceiaşpi infracţiune, prev. de art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 13 C. pen. D. În priivnţa inculpatei Ispas Silvia Mărioara: -din infracţiunea prev. de art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000 în aceeaşi infracţiune, prev. de art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 13 C. pen. E. Respinge chestiunea încadrării juridice pusă în discuţie la termenul din 30 ianuarie 2009 cu referire la situaţia inculpaţilor Csatlos Adalbert şi Csatlos Ramona Ştefania, asupra infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (sub forma instigării şi respectiv a autoratului) şi infracţiunea de înşelăciune (ultima numai cu raportare la inculpata Csatlos Ramona Ştefania) 2.A.a) Conform art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. pen., raportat la art. 11, pct. 2, lit. b coroborat cu art. 10, lit. g C. pr. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Csatlos Adalbert pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art 25 C pen cu referire la art 290 alin 1 Cpen şi cu reţinerea art 41 alin 2 C pen. şi art. 13 C. pen. b) În baza art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen., raportat la art. 11 pct 2 lit a coroborat cu art 10 lit d C pr pen, achită pe acelaşi inculpat de sub acuza săvârşirii instigării la infracţiunea de înşelăciune prev. de art 25 C pen raportat la art 215 alin 1, 2, 3 C.pen. c) În conformitate cu art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen. raportat la art. 11 pct 2 lit a coroborat cu art 10 lit d C pr pen., achită pe acelaşi inculpat de sub acuza săvârşirii infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunului sau creditului de care se bucură societatea prev. de art 266 alin 1 pct 2 Legea nr. 31/ 1990 cu reţinerea art. 13 C. pen.. d) În conformitate cu art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen. raportat la art 11 pct 2 lit a, coroborat cu art 10 lit b C pr pen achită pe acelaşi inculpat de sub acuza săvârşirii infracţiunii de utilizare a creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prev. de art 10 lit c Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art 13 C pen. B.a) Conform art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. pen., raportat la art. 11, pct. 2, lit. b coroborat cu art. 10, lit. g C. pr. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Csatlos (Hainală) Ştefania Ramona pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin 1 Cpen şi cu reţinerea art 41 alin 2 C pen. şi art. 13 C. pen. b) În baza art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen. raportat la art 11 pct 2 lit a, coroborat cu art 10 lit d C pr pen. achită pe aceeaşi inculpată de sub acuza săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art 215 alin 1,2,3 C pen. c) În temeiul art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen. raportat la art. 11 pct 2 lit a, coroborat cu art 10 lit d C pr pen achită pe aceeaşi inculpată de sub acuza săvârşirii infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunului sau creditului de care se bucură societatea prev. de art 266 alin 1 pct 2 din Legea nr. 31/ 1990, cu reţinerea art. 13 C. pen. d) Potrivit art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a, coroborat cu art. 10 lit. b C pr pen., achită pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prev. de art.10 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 13 Cod penal. C. În baza art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. pen. cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a, coroborat cu art. 10 lit. b C p pen., achită pe inculpatul Mărginean Andrei Ioan de sub acuza săvârşirii infracţiunii de acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, prev. de art 10 lit b din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 13 C. pen. D. În temeiul art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. Pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a, coroborat cu art.10 lit b C p pen achită pe inculpata Ispas Silvia Marioara de sub acuza săvârşirii infracţiunii de acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, prev. de art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 13 C. pen. E. Potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad rămân în sarcina statului. Onorariul avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de 200 de lei, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. F. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. 3. Potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelurilor rămân în sarcina statului. Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Ispas şi Mărginean, în sume de 300 lei şi de 300 lei, se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. 4. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi..
amână pronunţarea la 19.06.2009, ora 14.00, sala 7
amână pronunţarea la 09.06.2009, ora 14.00, sala 7.
amână pronunţarea la 09.06.2009, sala 7, ora 14.00
Amână cauza pentru data de 25 mai 2009.
amână cauza la 24.04.2009, ora 13.00.
AMÂNĂ CAUZA PENTRU DATA DE 23 MARTIE 2009.
amână cauza la 23.02.2009, ora 12, 00.
amână cauza la 30.01.2009, ora 11.00.
amână cauza în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulată de către domnul judecător Iulian Bălan.
amână cauza la 21.11.2008.
amânarea cauzei la 15 octombrie 2008.