N** A* I***
ReclamantD*** G** E****
ReclamantI***** F******
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate in considerentele si dispozitivul sentinţei civile nr. 7919/13.05.2009 pronunţată de Judecătoria Craiova in dosarul civil nr. 22967/215/2008, referitoare la suprafaţa de teren pe care se află imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între părţi, în sensul că se va trece în mod corect „imobil situat pe terenul în suprafaţă de 2205 m.p.”, în loc de: „ imobil situat pe terenul în suprafaţă de 3116 m.p.” aşa cum în mod eronat s-au menţionat. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii. Cu apel in termen de 15 de zile de la comunicare. Cu recurs.
Admite în parte acţiunea. Constată valabilitatea convenţiei de vânzare – cumpărare încheiată la data de 29.10.2003 între reclamanţii N** A* I*** şi D*** G** E**** – în calitate de cumpărători – şi pârârul I***** F****** – în calitate de vânzător – având ca obiect imobilul – casă de locuit - situat în comuna Teslui, judeţul Dolj, compusă din două camere, bucătărie şi sală, construită din cărămidă, acoperită cu carton, cu fundaţia din cărămidă la nivelul solului, precum şi fântâna din curte, un pătul, magazie şi beci acoperite cu ţiglă, imobil situat pe terenul în suprafaţă de 3116 mp ce are ca vecinătăţi: la N – 21,47 m între punctele 2-1 DC 928; la E – 92,96 m între punctele 1-6-7-8-19-18-15 proprietatea moşt. Fieraru Gheorghe; la S – 25,60 m între punctele 15-14 DE şi la V – 104,52 m între punctele 14-13-12-11-10-2 proprietatea moşt. Burlau Ştefan (conform raportului de expertiză tehnică judiciară şi a schiţei anexă întocmit de expert tehnic topo – cadastru – geodezie Gheorghe Mihai). Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare – cumpărare. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs.
Acordă termen pentru audierea martorei Ciobanu Ioana propusă de reclamanţi.
Acordă termen pentru a se achita de către reclamanţi diferenţă taxă de timbru în cuantum de 1535 lei si 3,5 lei timbre judiciare.
Acordă termen pentru a se comunica pârâtului raportul de expertiză.
Acordă termen pentru a se emite adresă către expertul Gheorghe Mihai, în vederea efectuării expertizei
Acordă termen pentru ca reclamanţii să achite onorariul de expert.
Acordă termen faţă de lipsa de procedură cu pârâtul.
Acordă termen pentru ca reclamanţii să facă dovada calităţii de unic moştenitor a pârâtului I***** F****** după autorul său.
Acordă termen faţă de lipsa de procedură cu reclamanta Dubu Elena.