B**** R*****
ReclamantB**** A******
ReclamantP**** S******
Pârâtpentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 10.01.2011Se revine cu adresă către expert Simaciu Vasile pentru a efectua raportul de expertiză cu mentiunea achitării onorariului în cuantum de 700 lei, iar in cazul unor cheltuieli suplimentare se vor identifica persoanele care au generat aceste cheltuieli,în sarcina cărora se va stabili un onorariu suplimentar. Atrage atentia pârâtului că refacerea lucrarii s-a dispus la cererea sa si să permită expertului să efectueze măsurătorile, in caz contrar punându-se problema unui abuz de drept procesual. Acordă un nou termen la 10 ianuarie 2011, in cunostinta părtilor.
Înlocuirea expertului Panaiţoiu Dumitru cu expertul tehnic Simaciu Vasile, căruia i se va înainta adresă în acest sens, cu menţiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiză cu respectarea disp. art. 208-209 c.pr.civ. şi achitării onorariului majorat (f.70A), obiectivele expertizei fiind stabilite iniţial de instanţa prin dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 4 noiembrie 2008(f.23), completate prin dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 5 mai 2009 (f.54). Se solicită conducătorul Biroului Local de Expertize Judiciare tehnice şi Contabile Prahova să ia măsurile necesare pentru efectuarea raportului de expertiză tehnică topografică dispus în cauză de către expertul desemnat, cu respectarea textelor de lege susmenţionate. Amânarea judecăţii cauzei la data de 8 noiembrie 2010 , termen în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.09.2010.
Admite cerera de înlocuire formulata de catre expert Neagu Gheorghe Nicu. Desemneaza expert tehnic topograf prin acordul partilor Panaitoiu Dumitru care va fi încunostiintat asupra desemnarii, obiectivele expertizei sunt cele mentionate în încheierea de sedinta din data de 4 noiembrie 2008,expertiza ce a fost întocmita dar a carei refacere s-a dispus prin încheierea de sedinta din data de 5 mai 2009 (f.54). Onorariul provizoriu stabilit este în cuantum de 400 lei si majorat cu suma de 700 lei, chitanta fiind depusa la dosar, în sarcina de plata a reclamantilor, urmînd sa întocmiti si sa refaceti lucrarea cu respectarea termenului prev de art 208, 209 cod procedura civila. Amîna judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2010, în cunostinta partilor. Pronuntata în sedinta publica azi 2 iunie 2010.
Admite cerera de înlocuire formulata de catre expert Murgoci Constantin Dorin. Desemneaza expert tehnic topograf prin tragere la sorti Neagu Gheorghe Nicu, care va fi încunostiintat asupra desemnarii, obiectivele expertizei sunt cele mentionate în încheierea de sedinta din data de 4 noiembrie 2008,expertiza ce a fost întocmita dar a carei refacere s-a dispus prin încheierea de sedinta din data de 5 mai 2009 (f.54). Onorariul provizoriu stabilit este în cuantum de 400 lei si majorat cu suma de 700 lei, chitanta fiind depusa la dosar, în sarcina de plata a reclamantilor, urmînd sa întocmiti si sa refaceti lucrarea cu respectarea termenului prev de art 208, 209 cod procedura civila. Amîna judecarea cauzei la data de 2 iunie 2010, în cunostinta partilor. Pronuntata în sedinta publica azi 28 aprilie 2010.
In temeiul art. 246 C. proc.civ; D I S P U N E : Repunerea cauzei pe rol, sens in care acordă termen la data de 28 aprilie 2010, in cunoştinţa pârâtului, pentru când se vor cita reclamantii. Se efectuează adresă către expertul tehnic topograf Murgoci Constantin Dorin pentru a intocmi si depune raportul de expertiză – refacere, potrivit dispozitivului incheierii de şedinţă publică din data de 5 mai 2009 ( fila 54), cu mentiunea achitării onorariului majorat, in sumă de 700 lei, chitanta de plată aflându-se la dosar, in original ( fila 70 A).
Fata de imprejurarea ca reclamantii nu si-au indeplinit obligatiile dispuse de instanta prin incheierea din 5 mai 2009 si nici nu au inteles pana la acest termen de judecata sa achite suma de 700 leiu reprezentand majortare onorariu expert in vederea refacerii raportului de expertiza dispus in cauza, in temeiul art. 155 indice 1 C.pr.civ. suspenda cauza. Cu recurs pe toata durata suspendarii.
Amânarea judecăţii cauzei la data de 11 noiembrie 2009 , termen în cunoştinta părtilor. Pronuntată în şedinţă publică, azi 2 septembrie 2009 .
Refacerea raportului de expertiză de către expertul tehnic Murgoci Constantin Dorin, în sensul de a răspunde la următoarele obiective: • identificarea, măsurarea, evidentierea pe schita de plan a terenului ce formează obiectul contractului de vânzare- cumpărare aut. nr. 2093/2003 şi schiţa de plan anexă acestuia (f.8-10): • identificarea, măsurarea, evidenţierea pe schiţa de plan şi evaluarea terenului revendicat de reclamanţi ce formează obiectul celui de-al doilea capăt de cerere al acţiunii precizate în şedinţa publică de astăzi; • să se constate dacă terenul revendicat face sau nu parte din terenul ce formează obiectul contractului de vânzare- cumpărare arătat; • identificarea, măsurarea şi evidentierea pe schita de plan a terenului stăpânit de pârât; • faţă de actele de proprietate ale reclamantilor, să se stabilească linia reală de hotar dintre proprietăţile părtilor. Dispune majorarea onorariului pentru expertul tehnic topograf cu suma de 700 lei, avansat de către reclamanti, cărora li se pune în vedere ca în termen de 5 zile să depună la dosar chitanta de plată, în original, sub sanctiunea decăderii din probă. Se revine cu adresă către expertul tehnic Murgoci Constantin Dorin, cu menţiunea majorării onorariului şi efectuarea raportului de expertiză tehnică- refacere cu respectarea disp. art. 208 -209 c.pr.civ. Amânarea judecăţii cauzei la data de 2 septembrie 2009 , termen în cunoştinta părtilor. Pronuntată în şedinţă publică, azi 5 mai 2009 .
Acorda la cerera partilor un nou termen de judecata la data de 5 mai 2009, pentru a lua la cunostinta continutul raportului de expertiza, si a formula eventualele obiectiuni la acesta. Admite cererea formulata de catre expert dispune majorarea onorariului asa cum a fost solicitata. Pronuntata în sedinta publica azi 31 martie 2009.
Amîna judecarea cauzei la data de 31 martie 2009, pentru cînd se revine cu adresa expertului desemnat cu mentiunea de a întocmi si remite lucrarile instantei cu respectarea termenului prev de art 208, 209 cod procedura civila. Pronuntata în sedinta publica azi 17 februarie 2009.
Amîna judecarea cauzei la data de 17 februarie 2009, pentru cînd se revine cu adresa expertilor desemanti cu mentiunea de a întocmi si remite lucrarile instantei cu respectarea termenului prev de art 208, 209 cod procedura civila. Pune în vedere reclamantilor sa-si îndeplineasca obligatia instituita la data de 4 noiembrie 2008, în vederea achitarii onorariilor de expert. Ia act de declaratia reclamantilor ca renunta la proba cu interogatoriul pîrîtului. Pronuntata în sedinta publica azi 6 ianuarie 2009.
Incuviinteaza pentru reclamanti în dovedirea actiunii, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pîrîtului, caruia i se pune în vedere sa se prezinte la termenul urmator în vederea administrarii acestei probe. Incuviinteaza pentru reclamanti proba cu expertiza tehnica topografica cu urmatoarele obiective: - identificarea, masurare si pozitionare pe schita de plan a terenului reclamantilor cît si terenul pîrîtului, trasarea liniei de hotar potrivit actelor fiecarei parti, urmînd ca expertul sa precizeze daca exista gard între cele doua proprietati. Stabileste onorariu în cuantum de 400 lei în sarcina de plata a reclamantilor. Pune în vedere reclamantilor ca în termen de cinci zile sa depuna la dosar dovada achitarii onorariului de expert. Desemeneaza expert tehnic topograf prin tragere la sorti pe Murgoci Constantin Dorin, caruia i se va efectua adresa în acest sens, împreuna cu copia încheierii de sedinta prin care s-au stabilit obiectivele, cu mentiunea de a întocmi si remite lucrarea cu respectarea termenului prev de art 208, 209 cod procedura civila, facîndu-i-se cunoscut si faptul ca a fost ales expert consilier D-na Badea Luciana pentru a participa la efectuarea lucrarii. Incuviinteaza pentru pîrît proba cu înscrisuri, proba cu interogatorul reclamantilor, sens în care pune în vedere reclamantei prezente sa se prezinte la termenul urmator în vederea admnistrarii acestei probe, iar reclamantul lipsa urmînd a fi citat cu aceasta mentiune. Amîna judecarea cauzei la data de 6 ianuarie 2009, în cunostinta partilor. Pronuntata în sedinta publica azi 4 noiembrie 2008.