G*** I****
ReclamantG********* S******
PârâtS***** F******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta G*** I****, domiciliată în comuna Siliştea, judeţul Teleorman, împotriva pârâtului G********* S****** domiciliat în comuna Siliştea, judeţul Teleorman şi S***** F******, domiciliată în Bucureşti, str. Apusului nr. 30, bl. N 28, sc. 2, ap. 18, sector 6, astfel cum a fost precizată. Constată deschisă succesiunea defunctei Gărăgăianu Elena, decedată la data de 27.09.2005 cu ultimul domiciliu în comuna Siliştea, judeţul Teleorman, de pe urma căreia au rămas ca moştenitori: G*** I****, G********* S****** şi S***** F******, în calitate de descendenţii (fii), fiecare cu o cotă de 1/3 din masa succesorală. Constată că masa succesorală a defunctei Gărăgăianu Elena se compune suprafaţă totală de 5 ha, 3799 mp teren extravilan, individualizată în titlul de proprietate nr.7000966/25.07.1996. În temeiul art. 271-273 Cod procedură civilă consfinţeşte învoiala părţilor cu privire la partajarea terenurilor succesorale, după cum urmează: „Tranzacţie. Subsemnaţii G*** I****, G********* S****** şi S***** F******, părţi în dos. nr. 2301/335/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Videle, între noi a intervenit prezenta tranzacţie: 1. G*** I****, identificată cu BI seria GX, nr. 268885, CNP *********4277, culeg de pe urma defunctei Gărăgăianu Elena, decedată la data de 27.09.2005, terenul extravilan situat în comuna Siliştea, judeţul Teleorman, conform titlului de proprietate nr. 7000966/25.07.1996, alcătuit din: a) 8700 mp situat în T 8, P 43, cu următoarele vecinătăţi : la nord – DJ, la est – Negrilă Mihalache, la sud – DE, la vest – Bratu P. Ion; b) 5000 mp situat în T 22, P 66, cu următoarele vecinătăţi: la nord – Constantin Ilinca, la est –Islaz, la sud – G********* S******, la vest – DE; c) 2544 mp situat în T 19, P 127, cu următoarele vecinătăţi: la nord – DE, la est – Burcea Ion, la sud – DE, la vest – Iancu Florea. 2. G********* S******, identificat cu CI seria TR, nr. 208839, CNP *********4240, culeg de pe urma defunctei Gărăgăianu Elena, decedată la data de 27.09.2005,următoarele: a) 4142 mp situat în T 24, P 27, cu următoarele vecinătăţi : la nord – DE, la est – Stemate A-dru, la sud – DE, la vest –Văduva Floarea; b) 7500 mp situat în T 9, P 40, cu următoarele vecinătăţi: la nord – Bratu P. Ion, la est – DE, la sud –Ţucu Tudor, la vest – DE; c) 15.913 mp situat în T 22, P 66, cu următoarele vecinătăţi: la nord – G*** I****, la est –Islaz, la sud – Bratu Sterea, la vest – DE; 3. S***** F******, identificată cu CI seria RD, nr. 358995, CNP *********0935, culeg de pe urma defunctei Gărăgăianu Elena, decedată la data de 27.09.2005,următoarele: a) 10.000 mp situat în T 17, P 56, cu următoarele vecinătăţi : la nord – Gărăgăianu Petra, la est – DE, la sud – Ene Maria, la vest – DE; Tranzacţia a fost încheiată în 4 exemplare şi exprimă voinţa noastră, fapt pentru care am semnat-o.” Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2009.
termen pentru încheierea unei tranzacţii
s-a solicitat termen pentru încheierea unei tranzacţii.