Dosar 2319/233/2007 din 03.07.2008

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2319/233/2007
Data dosar:
03.07.2008
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie Penala
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2008 la ora 8:30

    Complet: A3
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea la 11.11.2008. Amână pronunţarea la 18.11.2008. Admite apelul formulat de inculpatul G******* M***** D**** împotriva sentinţei penale nr. 849/16.05.2008 pronunţată de Judecătoria Galaţi (dosar 2319/233/2007). Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată mai sus menţionată doar cu privire la latura penală a cauzei şi, în rejudecare, reduce pedeapsa închisorii aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată în baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. e, g, i C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b şi c C. pen. în referire la art. 76 lit. c C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare astfel aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 3 luni calculat conform disp. art. 82 C. pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

  • Sedinta din data de 29.09.2008 la ora 8:30

    Complet: A3
  • Încheiere

    Acordă termen de judecată la data de 28.10.2008 sala 2 pentru lipsă de apărare.

Flux dosar


Actualizare GRPD