S* T** I***** S******* S**
ContestatorS* R******* S**
IntimatRespinge cererea de suspendare. Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC TRI INVEST STANDARD S.R.L., împotriva intimatei S.C ROINVEST S.R.L. Anulează actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr.565/2007 al B.E.J. F. E. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2008.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatoarei prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză de d-na expert Toma Nety dat fiind faptul că lucrarea nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art.209 alin.1 Cod procedură civilă. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar precizare cu privire la renunţarea judecării cererii de suspendare a executării silite, formulată în cadrul contestaţiei la executare. Amână judecarea cauzei la 14.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2008
Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză Toma Nety, în vederea efectuării raportului de expertiză, conform filei 72 din dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.09.2008 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 August 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia măsura înlocuirii expertului desemnat iniţial în cauză Vlaicu Ion. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un nou expert în specialitatea contabilă, şi anume pe Toma Nety. În scopul transferului de onorariu, în cuantum de 500 lei (RON) din contul expertului desemnat iniţial în cauză, Vlaicu Ion în contul expertului înlocuit în cauză, Toma Nety, emite adresă către BLET Argeş. Emite adresă către expertul desemnat în cauză Toma Nety, în vederea efectuării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.08.2008 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iulie 2008.
Se revine cu adresă către d-nul expert Vlaicu Ion, în sensul de a efectua expertiza dispusă în cauză cu respectarea dispoziţiilor art.208 şi art.209 Cod proc.civilă, cu obiectivele stabilite, respectiv: expertul să verifice actele contabile ale societăţii S* T** I***** S******* S** pe relaţia comercială cu SC VERECO CONSTRUCT 2001 SRL şi să stabilească dacă SC TRI INVEST STANDARD SRL datorează vreo sumă de bani către SC VERECO CONSTRUCT 2001 SRL, cu menţiunea că în cauză a fost încuviinţat expert consilier pentru contestatoare în persoana d-nei Neacsiu Bădiţa. Amână judecarea cauzei la 16.07.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2008
Se emite adresă către d-nul expert Vlaicu Ion, în sensul de a efectua expertiza dispusă în cauză cu respectarea dispoziţiilor art.208 şi art.209 Cod proc.civilă, cu obiectivele stabilite, respectiv: expertul să verifice actele contabile ale societăţii S* T** I***** S******* S** pe relaţia comercială cu SC VERECO CONSTRUCT 2001 SRL şi să stabilească dacă SC TRI INVEST STANDARD SRL datorează vreo sumă de bani către SC VERECO CONSTRUCT 2001 SRL, cu menţiunea că în cauză a fost încuviinţat expert consilier pentru contestatoare în persoana d-nei Neacsiu Bădiţa. Amână judecarea cauzei la 20.06.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2008
În temeiul disp.art.167 şi art.201 Cod procedură civilă admite pentru contestatoare proba cu înscrisuri şi expertiză contabile, având ca obiective: expertul să verifice actele contabile ale societăţii S* T** I***** S******* S** pe relaţia comercială cu SC VERECO CONSTRUCT 2001 SRL şi să stabilească dacă SC TRI INVEST STANDARD SRL datorează vreo sumă de bani către SC VERECO CONSTRUCT 2001 SRL. Ia act de faptul că intimata nu solicită probe. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi potrivit disp.art.202 alin.1 Cod proc.civilă, având în vedere că părţile nu s-au învoit asupra desemnării unui expert, pe d-nul expert Vlaicu Ion. Admite pentru contestatoare expert consilier, urmând ca numele acestuia să fie depus cu listă la dosar. Potrivit disp.art.202 alin.2 stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina contestatoarei şi pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar, în termen de 5 zile chitanţa privind onorariul provizoriu stabilit de instanţă, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod proc.civilă. Se emite adresă către expertul desemnat (numai după depunerea dovezii de achitare în integralitate a onorariului), în sensul de a efectua expertiza dispusă în cauză cu respectarea dispoziţiilor art.208 şi art.209 Cod proc.civilă, cu obiectivele stabilite. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize, în sensul de a comunica numirea în cauză a d-nului expert Vlaicu Ion. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar lista cu numele expertului consilier încuviinţat şi înscrisurile de care înţelege să se folosească, în situaţia în care mai deţine şi alte înscrisuri cu excepţia celor aflate deja la dosar. Amână judecarea cauzei la 23.05.2008, la cererea apărătorilor părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2008
În temeiul disp.art.96 raportat la art.118 Cod proc.civilă încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatorului, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi al înscrisurilor ataşate acesteia, comunicate astăzi în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la 11.04.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2008
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu intimata la acest termen. Se reia procedura de citare cu intimata potrivit dispoziţiilor art.85 Cod procedura civilă. Amână judecarea cauzei la 14.12.2007, pentru când contestatoarea are termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2008