A******** D* P********** N** 7* S******
ReclamantA****** A*****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR.73 SUCEAVA cu sediul în Suceava, str. Mărăşeşti, nr. 48, Bl.48A, sc.A, et.1 în contradictoriu cu pârâtul A****** A***** domiciliat în Suceava, str. Mărăşeşti, nr. 48, Bl.48A, sc.A, et.3, ap.94. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.663,14 lei reprezentând cheltuieli comune şi de întreţinere pentru perioada august 2006- februarie 2008 şi suma de 994, 87 lei cu titlu de penalităţi. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 5 septembrie 2008.
În temeiul Hotărârii Colegiului de Conducere a Judecătoriei Suceava nr.18/16.06.2008, trimite cauza spre soluţionare la completul C24 D I S P U N E : Trimite cauza spre soluţionare completului C 24. Amână cauza la data de 5 septembrie 2008, ora 8.30, pentru când se vor cita părţile. Dată în şedinţa publică de la, 4 iulie 2008.
În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E : Acordă un nou termen de judecată. Se va emite adresă către reclamantă prin care i se va pune acesteia în vedere să efectueze un calcul al penalităţilor aferente exclusiv pentru cheltuielile de întreţinere restante în perioada august 2006 – februarie 2008. Amână cauza la data de 4 iulie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Dată în şedinţa publică de la, 6 iunie 2008.
În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E : Acordă un nou termen de judecată. Se va emite adresă către reclamantă prin care i se va pune acesteia în vedere să depună la dosar copii de pe listele de întreţinere pentru lunile noiembrie 2007 şi ianuarie 2008 şi să indice perioada exactă pentru care doreşte pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor restante şi în situaţia în care solicită obligarea numai pentru perioada august 2007 – februarie 2008, să facă un calcul al penalităţilor de întârziere doar pentru această perioadă. Amână cauza la data de 6 iunie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Dată în şedinţa publică de la, 9 mai 2008.