G***** L***** V*****
CondamnatÎn baza dispoziţiilor art. 450 alin.1 Cod procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 59 Cod penal admite cererea formulată de către condamnatul GLV, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi în executarea pedepsei de 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1729/2005 a Judecătoriei Iaşi, pentru infracţiunea de ”vătămare corporală gravă” . Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.2891/2007 emis de către Judecătoria Iaşi, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 349 şi art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 110 lei, rămân în sarcina acestuia şi includ suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului (delegaţia nr. 9289/04.12.2008 emisă de Baroul Iaşi), sumă care va fi achitată Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie, conform disp. art. 189 Cod procedură penală. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnatul deţinut în prezent în Penitenciarul Iaşi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.12.2008. Preşedinte,