Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
DispDosar nr. 2362 /90/2008 Admite cererea privind propunerea luării măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunal Vâlcea. În temeiul art. 1491alin.9 şi art. 148 lit. f Cod procedură penală; Dispune arestarea preventivă a inculpatului ANGHEL ION ADRIAN, fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la data de 16 mai 1982, în Drăgăşani, jud.Vâlcea, domiciliat în Drăgăşani, strada Tudor Vladimirescu, bl.T.3, sc.E, ap.18, jud.Vâlcea, CNP *********4965, posesor C.I. seria VX, nr.273156, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30 iulie 2008 şi până la 27 august 2008, inclusiv . Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iulie 2008 la sediul Tribunalului Vâlcea, în prezenţa inculpatului. PREŞEDINTE, Ştefan Claudin