B***** V*****
InculpatR**** V*****
InculpatB**** V**
InculpatD***** R*****
InculpatC**** M******
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 101 lit. c raportat la art. 104 Cod penal aplică măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe perioadă nedeterminată dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani inculpaţilor: - D.R. şi - B.V. În baza art. 490 Cod procedură penală dispune punerea de îndată în executare a măsurii educative aplicată celor doi inculpaţi. Constată că inculpatul B**** V** este arestat în altă cauză. Condamnă inculpaţii: - R.V. la la pedeapsa cea mai grea rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni închisoare. Total pedeapsă de executat: 4 (patru) ani închisoare. - B.V. la la pedeapsa cea mai grea rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal. În baza art. 350 Cod procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 14.10.2008 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 325/2009 din 24.02.2009 emis de Judecătoria Iaşi şi emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Amână pronunţarea cauzei pentru data de 29.04.2009
Repartizează cauza lacompletul P1 Minori şi acordă termen de judecată la data de 22.04.2009 ora 12,00
În baza disp.art.3002Cod procedură penală raportat la disp.art.160balin.1 Cod procedură penală verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B.V. În baza disp.art. 3002Cod procedură penală raportat la disp.art.160balin.3 Cod procedură penală cu referire la disp.art. 143 şi art. 148 lit. f Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B.V., măsură ce urmează a fi comunicată administraţiei locului de deţinere a acestuia, respectiv Penitenciarului Iaşi.
Amână pronunţarea cu privire la măsura arestării preventive la data de 09.03.2009. Acordă termen la data de 01.04.2009 pentru a se comunica relaţiile solicitate; se vor audia martorii
Acordă termen de judecată la data de 04.03.2009 pentru când se vor propune şi discuta probe
În baza disp.art.195 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului încheierii de şedinţă din data de 12.01.2009 din dosarul penal nr. 23851/245/2008 al Judecătoriei Iaşi,
menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B.V. privind înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 15.10.2008 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 19808/245/2008 al Judecătoriei Iaşi – mandat de arestare preventivă nr. 78/U/15.10.2008), măsură ce urmează a fi comunicată administraţiei locului de deţinere a acestuia, respectiv Penitenciarului Iaşi. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpat B.V.în ceea ce priveşte măsura arestării preventive.
amână cauza la data de 04.02.2009 pentru când se va comunica inculpaţilor R.R. si B.V. xerocopii ale rechizitoriului; se va discuta regularitatea actului de sesizare; se vor audia părţile; se vor propune şi discuta probele;
respinge cererea formulată de inculpatul B.V.
amână pronunţarea cu privire la cererea formulată de inculpatul B.V . la data de 19.12.2008
În baza disp. art. 300 ind.1 alin.1 Cod procedura penala, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B.V. , în prezent deţinut în Arestul IPJ Iaşi (măsură preventivă dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 15.10.2008, pronunţată în dosarul penal nr. 19808/245/2008 al Judecătoriei Iaşi - mandat de arestare preventiva nr. 78/U/15.10.2008 emis de către Judecătoria Iaşi ). În baza disp.art. 139alin.2 Cod procedură penală respinge cererea formulată de către inculpat, prin apărătorul său, privind revocarea măsurii arestării preventive. În baza disp. art. 300 ind.1 alin.3 Cod procedură penală cu referire la disp.art.143 şi art.148 lit. f) Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B.V.