Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite recursul formulat de către recurentul Gliga Ioan împotriva sentinţei civile nr. 605 din data de 26.03.2008 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 2388/208/2007. Modifică sentinţa atacată. Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de către petentul GLIGA IOAN în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI CARAŞ – SEVERIN. Anulează procesul verbal de contravenţie seria PCA nr. 1071198/22.07.2007. Menţine dispoziţiile procesului verbal de contravenţie seria PCA nr. 1774026/21.07.2007. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2008.
Comunicarea către recurent a unei copii a întâmpinării, depusă la dosar de către intimatul – intervenient. Amână judecarea cauzei la data de 10.10.2008, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.09.2008.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de recurent. Dispune comunicarea către recurent, al exemplarului secund al întâmpinării, depusă la dosar de către intimatul – agent constatator. Amână judecarea cauzei la data de 12.09.2008, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2008.