P*** A*****
InculpatG****** C****** I****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul P*** A*****, la: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de folosinţă, prev. şi ped. de art.208 al.1 şi 4 C.pen. rap. la art.209 al.1 lit.e), g) şi i) C.pen.; - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. şi ped. de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În baza art.33 lit.a) C.pen. şi art.34 lit.b) C.pen., contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. În baza art.861 C.pen. şi art.862 C.pen., suspendă executarea pedepsei aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani. În baza art.863 al.1 şi 3 C.pen., obligă pe inculpatul P*** A***** ca, pe durata termenului de încercare stabilit: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; e) să nu conducă niciun autovehicul. Datele prevăzute la literele b), c) şi d) se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.864 C.pen. Privează pe inculpat de exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prev. de art.64 lit.a) teza a II-a C.pen. În baza art.71 al.5 C.pen., suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că partea vătămată GONTARU CLAUDIU-IONUŢ, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.191 al.1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul P*** A***** la plata sumei de 260 lei – cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul asistenţei judiciare din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Biroului Avocaţial Brad.
Amânată pronunţarea la data de 07.07.2008 .
Pentru lipsa martorului .
Pentru lipsa inculpatului şi a martorului DDS .
Faţă de lipsa inculpatului şi în vederea citării acestuia prin afişare la sediul Consiliului Local Brad .
Pentru lipsa inculpatului şi neexecutarea mandatului de aducere emis pe seama acestuia .
Pentru lipsa inculpatului .