Dosar 2406/115/2008 din 11.09.2008

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2406/115/2008
Data dosar:
11.09.2008
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2008 la ora 09:00

    Complet: C10 - LITIGII, ASIGURĂRI SOCIALE
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de către reclamantul S**** N******, , în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN şi BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “PAUL IORGOVICI” .Obligă pârâţii să-i recalculeze reclamantului salariul prin aplicarea majorării de 55 % prevăzută de art.1 alin.4 din Legea nr.114/2006, începând cu data de 01.12.2006. Obligă pârâţii să-i plătească reclamantului diferenţa între salariul astfel calculat şi cel efectiv încasat de către acesta în perioada 01.12.2006 – 01.12.2008, diferenţa actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.11.2008

  • Sedinta din data de 15.10.2008 la ora 09:00

    Complet: C10 - LITIGII, ASIGURĂRI SOCIALE
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 12.11 .2008, pentru când pârâtul Consiliul Jud.Caraş-Severin are TC prin reprezentant. Dispune recitarea reclamantului cu un exemplar al întâmpinării formulate de Cons.Jud.Caraş-Severin şi cu menţiunea de a preciza dacă solicită salariul majorat sau diferenţa dintre salariul primit şi cel majorat. Dispune recitarea pârâtului Biblioteca Judeţeană Caraş-Severin la sediul indicat în citativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD