P***** C******* - S****
InculpatCondamnă pe inculpatul P.C.S.pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge", prev. şi ped. de art. 87 alin.(l) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice republicata, astfel cum a fost aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea dispoziţiilor art.74 alin.(l) lit. a) si c) din Codul penal, raportat la art.76 alin.(l) lit. d) din Codul penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. în baza dispoziţiilor art.71 alin. (1) si (2) din Codul penal, aplica inculpatului , pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute in art.64 alin.(l) lit. a) teza a II - a şi lit. b) din Codul penal, pe durata si in condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale sus -menţionate. în baza dispoziţiilor art. 81 din Codul penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de închisoarea, aplicată inculpatului , prin prezenta sentinţa penala, pe o durata de 2 (doi) ani si 10 (zece) luni, care, conform dispoziţiilor art. 82 alin.(l) din Codul penal, constituie termen de încercare pentru inculpat. în baza dispoziţiilor art. 71 alin.(5) din Codul penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, dispune suspendarea si a executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute in art.64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) din Codul penal. învederează inculpatului dispoziţiile art.83 din Codul penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Amână pronunţarea pentru data de 13.02.2009