Dosar 2411/280/2008 din 09.07.2008

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2411/280/2008
Data dosar:
09.07.2008
Instanta:
Judecătoria Costești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.07.2009 la ora 10:00

    Complet: Amânare Pronunţare
  • Soluţionare

    Admite plângerea contravenţională formulată de petentul CÎRSTEA CONSTANTIN, în contradictoriu cu intimatul IPJ ARGEŞ – SERVICIUL POLIŢIEI RUTIERE, cu citarea celeilalte persoane implicate în accident BĂDEANU ROGER şi a asigurătorului ZURICH ESPANA COMPANIA DE SEGUROS Y REASEGUROS S.A., prin mandatar S.C. AVUS INTERNATIONAL BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE S.R.L. Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 3254575 încheiat de intimat la data de 25.02.2008. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 Iulie 2009.

  • Sedinta din data de 22.07.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 29 iulie 2009, în vederea formulării de concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iulie 2009.

  • Sedinta din data de 24.06.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    În temeiul art. 156 C.pr.civ. respinge cererea de amânare a cauzei formulată în scris de apărătorul ales al petentului, avocat Ţană Mihnea. În temeiul art. 1081 alin. 1 pct. 2 lit.a) C.pr.civ. dispune amendarea martorilor Dumitrescu Eugen şi Stegăroiu Marius Săndel cu suma de 200 lei fiecare. În temeiul art. 188 C.pr.civ. dispune citarea martorilor cu mandate de aducere, la domiciliile indicate în plângere. Dispune citarea intimatei, asigurătorului şi a celeilalte persoane implicate în accident - Bădeanu Roger. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii judiciare. Pentru lipsa martorilor, Amână judecarea cauzei la 22 iulie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2009.

  • Sedinta din data de 27.05.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    Pune în vedere martorilor prezenţi la acest termen Dumitrescu Eugen şi Stegăroiu Marius Săndel să se prezinte necitaţi la termenul acordat, în vederea audierii, sub sancţiunea amenzii judiciare prev. de art. 1081 al. 1 pct. 2 lit.a) C.pr.civ. Dispune citarea mandatarei asigurătorului, SC AVUS INTERNATIONAL BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE SRL, la adresa indicată la fila 99 a dosarului, cu menţiunea ca până la termenul următor să facă dovada calităţii de reprezentant, potrivit art.67 al.3, art. 68 al. 1 C.pr.civ. Dispune citarea intimatei şi a celeilalte persoane implicată în accident – Bădeanu Roger. Pentru lipsă de procedură şi în vederea audierii martorilor, Amână judecarea cauzei la 24 iunie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2009.

  • Sedinta din data de 29.04.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    În temeiul art. 167 C.pr.civ. şi art. 34 alin.1 din OG 2/2001, instanţa încuviinţează pentru petent proba cu înscrisurile aflate la dosar şi proba testimonială cu martorii Dumitrescu Eugen şi Stegăroiu Marius, menţionaţi în plângere. Se citează martorii la adresele indicate în plângere. Se citează intimata, asigurătorul şi persoana implicată în accident. În vederea administrării probelor; Amână judecarea cauzei la 27 mai 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2009

  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    Menţine dispoziţiile din încheierea anterioară. Pentru imposibilitatea constituirii legale la acest termen a completului de judecată, Amână judecarea cauzei la 29 aprilie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 11.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    În temeiul art. 1085 al. 3 C.p.c., admite cererea de reexaminare şi exonerează pe comisar şef Badea Marian, de plata amenzii judiciare în cuantum de 200 lei. Dispune emiterea unei adrese către intimată prin care-i pune în vedere acesteia ca până la termenul următor să comunice datele de identificare ale asigurătorului, având în vedere lipsa de procedură cu acesta, la acest termen. În temeiul art. 156 C.p.c., încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul petentului atrăgându-i-se atenţia, că este ultimul termen la care admite o astfel de cerere. Dispune citarea părţilor, petentul cu menţiunea de a depune copia poliţei de asigurare valabilă la data de 25.02.2008 Irevocabilă în ceea ce priveşte cererea de reexaminare. Pentru lipsă de procedură şi pentru lipsa relaţiilor, Amână judecarea cauzei la 8 aprilie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 martie 2009

  • Sedinta din data de 04.02.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    În temeiul art. 156 C.pr.civ. admite cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către apărătorul ales al petentului, avocat Ţană Mihnea. În temeiul art. 1081 pct.2, lit.f C.pr.civ. dispune amendarea şefului Serviciului Poliţiei Rutiere al IPJ Argeş, dl. Badea Marian, cu amendă judiciară în cuantum de 200 lei, pentru necomunicarea relaţiilor solicitate. Revine cu adresă către intimată potrivit solicitărilor de la fila 72 a dosarului. Dispune citarea părţilor. Cu cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de şedinţă, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii judiciare. Pentru lipsă de procedură şi pentru lipsa relaţiilor, Amână judecarea cauzei la 11 martie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2009.

  • Sedinta din data de 07.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C5 - civil
  • Încheiere

    Admite cererea de amânare a cauzei, formulată în scris de apărătorul petentului, avocat Ţană Mihnea. Emite adresă către intimata IPJ Argeş-Serviciul Poliţiei Rutiere, cu solicitarea de a comunica datele de identificare ale celeilalte persoane implicată în accident, respectiv conducătorul autotractorului cu nr. de înmatriculare GL 80 PBU şi ale asigurătorului, sub sancţiunea amenzii prev. de art. 108 pct.2 lit. f).C.pr.civ. Dispune citarea părţilor şi a persoanei implicate în accident, Bădeanu Roger. Pentru lipsă de procedură şi în vederea comunicării relaţiilor solicitate intimatei, Amână judecarea cauzei la 04 februarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2009

  • Sedinta din data de 21.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către IPJ Argeş - Serviciul Poliţiei Rutiere şi către Postul de Poliţie al comunei Lunca Corbului, în sensul celor de mai sus. Se citează intimatul. Pentru lipsa relaţiilor Amână judecarea cauzei la data de 07.01.2009 Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2008

  • Sedinta din data de 24.10.2008 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către IPJ Argeş, Serviciul Poliţiei Rutiere şi către Postul de Poliţie al comunei Lunca Corbului, solicitându-li-se să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal cu seria PCA şi nr.32545725.02.2008, intimatul să comunice proprietarii sau posesorii celorlalte autoturisme implicate în accident precum şi societăţile de asigurare. Se citează intimatul Amână judecarea cauzei la data de 21.11.2008 Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2008

  • Sedinta din data de 26.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către intimatul IPJ ARGEŞ – Serviciul Poliţiei Rutiere, solicitându-i-se să depună la dosar toate actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal cu seria PCA şi nr. 3254575 din data de 25.02.2008. Se suplimentează relaţiile, să comunice intimatul proprietarii sau posesorii celorlalte autoturisme implicate în accident precum şi societăţile de asigurare. Se emite adresă şi către Postul de Poliţie al comunei Lunca Corbului, cu acelaşi conţinut şi se înaintează şi o copie de pe procesul – verbal de contravenţie, aflat la fila 3 dosar. Se citează intimatul lipsă. Pentru lipsa relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 24 octombrie 2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 septembrie 2008.

  • Sedinta din data de 29.08.2008 la ora 9:00

    Complet: C4-civil
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de apărătorul petentului pentru imposibilitate de prezentare. Se conceptează în calitate de intimat IPJ ARGEŞ – SERVICIUL POLIŢIEI RUTIERE. În temeiul art. 85 şi 107 C. pr. c iv., se citează părţile lipsă, intimatul cu copie de pe plângerea contravenţională solicitându-i-se să depună la dosar toate actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal seria PCA şi nr. 3254575 din data de 25.02.2008 Pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului petentului şi în vederea comunicării actelor solicitate, Amână judecarea cauzei la 26 septembrie 2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 August 2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD