A******** D* P********** N** 5* R****** D* A**** I**
ReclamantA**** V*****
PârâtAdmis în parte acţiunea.
Se constată că adresa destinată pârâtului, din eroare a fost trimisă reclamantei, sens în care va dispune a se emite adresă pârâtului de a prezenta instanţei paşaportul, în original, pentru a face dovada că a fost plecat din ţară în perioada solicitată de reclamantă, prin acţiune.
Având în vedere lipsa părţilor, instanţa va dispune a se emite adresă pârâtului de a prezenta instanţei paşaportul, în original, pentru a face dovada că a fost plecat din ţară în perioada solicitată de reclamantă, prin acţiune.
Având în vedere lipsa părţilor, instanţa va dispune a se emite adresă pârâtului pentru a comunica dacă mai are şi alte probe în apărare faţă de acţiunea reclamantei sau dacă a achitat debitul faţă de aceasta, să facă dovezi în acest sens.
Având în vedere cererea formulată de reclamantă, prin reprezentantul său de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărărilor, precum şi cererea formulată de pârât, pentru a lua la cunoştinţă despre conţinutul răspunsului la întâmpinare, instanţa le va admite.
Având în vedere cererea pârâtului prin care solicită un nou termen de judecată pentru a fi prezent în instanţă, instanţa o va admite,şi Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâtului
Având în vedere precizările pârâtului, instanţa constată necesar a se emite adresă reclamantei, cu menţiunea de a răspunde susţinerilor pârâtului, cum că în perioada menţionată în petitul acţiunii acesta a fost plecat din ţară şi a depus la Asociaţie o cerere pentru a fi scos de la cheltuieli. De asemenea, să comunice dacă sumele de bani achitate cu chitanţele nr. 01089/05.12.2007; 01761/20.02.2008 şi 00464/21.09.2007, sunt incluse în debitul dedus judecăţii.