G**** O*****
CondamnatDeclină competenţa în favoarea Judecătoriei Deva.
Pentru efectuarea unei adrese către Direcţia Generală a Penitenciarelor, urmând a se cita condamnatul, cu dispoziţie de transfer.
AVÂND ÎN VEDERE HIOTĂRÂREA NR. 4/13.03.2009 A ADUNĂRII GENERALE A jUDECĂTORILOR DIN CADFRUL INSTANŢEI ŞI REPARTIZAREA CICLICLĂ A DOSARELOR COMPLETELOR RĂMASE
Amână judecarea cauzei pentru data de 17 martie 2009, termen pentru care se va transfera condamnatul şi se va efectua adresă pentru comunicarea certificatului de cazier judiciar al acestuia.
Amână judecarea cauzei pentru data de 03 februarie 2009, termen în vederea transferării condamnatului din Penitenciarul Bârcea Deva.
PENTRU A SE TRABNSFERA CONDAMNATUL A SE CITA CU MENŢIUNEA DE A PRECIZA DACĂ MENŢINE CONTESTAŢIA.
Amână judecarea cauzei pentru data de 18 noiembrie 2008, termen în vederea comunicării cazierului judiciar al condamnatului.