N****** M*****
Apelant InculpatM**** M***** R*****
Apelant InculpatP******* E**** C*******
Intimat Parte vătămatăB********* D**
Intimat Parte vătămatăRespinge , ca nefondate , apelurile declarate de inculpaţii N****** M*****, porecla „ Sprânceană ”, fiul lui Năstase Vasile şi Basarab Rodica, născut la 30.10.1985 în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, CNP *********2495 şi M**** M***** R*****, porecla „ Ologu”, fiul lui Marin Nicolae şi Dinescu Petruţa, născut la 28.12.1988 în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, CNP *********2565, ambii deţinuţi la Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr. 336 din 05.08.2008 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 2440/315/2008. Menţine starea de arest a inculpaţilor şi deduce din pedepsele aplicate , arestul preventiv de la 05 august 2008 la zi . Obligă pe apelanţi la câte 380 lei cheltuieli judiciare către stat , din care sumele de câte 300 lei , reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu , vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţii aflaţi în stare de deţinere . Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2008 .
În baza dispoziţiilor art.3002 raportat la art.160b alin.3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv faţă de inculpaţii N****** M*****, porecla „ Sprânceană ”, fiul lui Năstase Vasile şi Basarab Rodica, născut la 30.10.1985 în Târgovişte, jud. Dâmboviţa, CNP *********2495, cetăţenie română, fără studii, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiu militar neefectuat, recidivist, domiciliat în Târgovişte, str. General I.E. Florescu, bloc 6, sc.A, ap.29 jud. Dâmboviţa şi M**** M***** R*****, porecla „ Ologu”, fiul lui Marin Nicolae şi Dinescu Petruţa, născut la 28.12.1988 în Târgovişte, jud. Dâmboviţa, CNP *********2565, cetăţenie română, fără studii, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiu militar neefectuat, fără antecedente penale, domiciliat în Târgovişte, str. Aleea Griviţei, bloc 6, sc.C, ap.41, jud. Dâmboviţa, în prezent deţinuţi în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Mărgineni în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 6/U/22.03.2008 ( pentru N****** M***** ) şi nr. 7/ U/22.03.2008 ( pentru M**** M***** R***** ). Se va comunica către locul de deţinere al apelanţilor - inculpaţi, respectiv Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Mărgineni, despre măsura luată de instanţă. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procurorul de şedinţă şi apelanţii inculpaţii prezenţi, aflaţi în stare de deţinere. Menţine termenul de apel din data de 10.10.2008 cu citarea apelanţilor inculpaţi la locul de deţinere cu menţiunea că prezenţa este obligatorie, citarea intimaţilor părţi vătămate P******* E**** C******* şi B********* D** şi emiterea unor adrese către Baroul de Avocaţi Dâmboviţa în vederea desemnării apărătorilor din oficiu pentru apelanţii inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.09.2008.