G**** B******
InculpatC******** M*****
MartorÎn baza art. 86 alin 1 din O.U.G. nr 195/2002, cu aplicarea art 74 lit a C pen şi, art.76 lit d C pen, condamnă pe inculpatul G**** B******, fiul lui Matei şi Vilma, născut la data de 23.07.1988 în Comăneşti. jud Bacău, CNP 1880723044923 la o pedeapsă de 6 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art 64 alin 1lit a teza a II-a,lit.b C pen, în condiţiile prevăzute de art 71al 2 C pen. În baza art.81 C pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare conform art.82 C.pen. Conform art. 359 C proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C pen. În baza art 71 alin 5 C pen suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei . În temeiul art.189 C.proc. pen, dispune plata din fondurile Ministerului de Justiţie a sumei de 100 Ron către avocat Ene Gheorghe,avocat în cadrul Baroului Bacău-Biroul de avocaţi Moineşti, reprezentând onorariu apărător din oficiu. În baza art. 191 al 1 C proc pen, instanţa obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei la data de 22.09.2008, ora 8 pentru cînd se citează inculpatul la adresa de domiciliu şi prin afişare la Consiliul local Moineşti.