Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
In baza art. 211, al.1, 2, lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 37, lit. a Cod penal, condamnă inculpatul S.I.F., în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui, recidivist, cetăţeani român, fără ocupaţie, , la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În temeiul art. 61 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 1075 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 126/09.04.2003 a Tribunalului Vaslui, definitivă la data de 03.09.2003, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul SIF să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu un an, rezultând astfel pedeapsa finală de 8 (opt) ani închisoare. Interzice inculpautlui drepturile prevăzute de art. 64, al. 1, lit. a, teza II, lit. b Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 350 Cod procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului SIF. În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa stabilită durata arestării preventive, de la data de 09.05.2008 la zi. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, constată că partea vătămată B.N., domiciliat în , nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cătrre stat a sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar suma de 100 lei, onorar avocat oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică,azi,28.08.2008.
Hotarare 1163 din 28.08.2008Se va cita inculpatul. Menţine măsura arestării inculpatului.În baza art. 3001 alin. 1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.I-V. - mandatul de arestare preventivă nr. 12/U/09.05.2008. În baza art. 160 alin.2 Cod procedură penală şi art. 300 indice 1 alin.3 Cod de procedură menţine măsura arestării preventive a inculpatului S.I-V.. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive va fi verificată periodic , până la expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160 indice b Cod procedură penală.
amânat la 17.07.2008 fiind incidenteîn cauză dispoziţiile art. 48 al.1 lit.a Cod pr.penală întrucât preşedintele completului de judecată din această zi a emis mandatul de arestare preventivă privind pe inculpatul S.I-F.
În baza art. 3001 alin. 1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.I-V. - mandatul de arestare preventivă nr. 12/U/09.05.2008. În baza art. 160 alin.2 Cod procedură penală şi art. 300 indice 1 alin.3 Cod de procedură menţine măsura arestării preventive a inculpatului S.I-V.. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive va fi verificată periodic , până la expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160 indice b Cod procedură penală.