A************ F********* P****** D* T* S******
Reclamant CreditorS* V******** S**
Pârât DebitorÎn baza art.131 din legea 85/2006 Dispune închiderea procedurii simplificate a debitorului S* V******** S**. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului . În temeiul art.136 din Legea 85/2006 Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune plata sumei de 1000 lei către lichidatorul judiciar din fondul prevăzuut de art.4 pct.4 din Legea 85/2006. În temeiul art.135 din Legea insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special (societar), DGFP Mehedinţi şi ORC Mehedinţi, în vederea radierii şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 07.11.2008.
pentru continuarea procedurii.
pentru continuarea procedurii. Termen 3 ocotmbrie 2008.
pentru continuarea procedurii.
Admite cererea formulată de creditorul A.F.P. Drobeta-Turnu Severin cu sediul social în Dr.Tr.severin, Piaţa Radu Negru nr.1 pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S* V******** S** drobeta Turnu Severin În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii simplificată a insolvenţei împotriva debitorului. În baza art.107 alin.2 din lege Dispune ridicarea dreptului de adminisitrare a administratorului societar. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei , Numeşte lichidator judiciar pe Yantra BCD IPURL cod de identificare care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie de 1000 lei sau 10% din încasări, la alegerea lichidatorului.. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului /Registrului Societăţilor Agricole / Registrului Asociaţiilor si Fundaţiilor / altor registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă , în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 25.05.2008 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 10.06.2008. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 25.06.2008 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 30.06.2008. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 5.06.2008 ora 9,00 la sediul Tribunalului Mehedinţi şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la Banca………….din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Termen de verificare 30 mai 2008. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.