C****** C*******
InculpatÎNCHEIEREA DIN 10 IULIE 2008. Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 197/P/2008 şi în baza art.155 şi art. 159 C.p.p. dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului C****** C*******, cercetat pentru infrac. prevăzute de art 20 c.p. rap la art 174 alin 1 c.p., 175 lit i C.p. combinat cu art 176 lit c C.p., art 279 alin 1 c.p. şi art 321 alin.2 c.p. cu aplicarea art 33 lit a C.p. pe timp de 30 de zile, începând cu data de 18 iulie 2008 până la 16 august 2008. În baza art. 159 alin.7 C.p.p. încheierea va fi comunicată inculpatului, iar conform art.159 alin.11 c.p.p. măsura dispusă prin aceasta se va comunica si administraţiei locului de deţinere. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică , azi 10 iulie 2008, orele 10,40, la Tribunalul Olt .
Admite cererile de amânare formulate de apărători aleşi ai inculpatului C****** C*******, avocaţi Stan Anişoara, Chiriţă Ion şi Coţofană Gheorghe, ca fiind legale. Amână judecarea cauzei la data de 10 iulie 2008, termen pentru când se va cita inculpatul C****** C******* prin fax la Spitalul Penitenciar Jilava. Se va emite dispoziţie de transfer pentru ca acesta să fi transferat la PMS Craiova, iar în situaţia în care nu se va putea prezenta în instanţă, să se comunice în baza art. 159 al 7 C.p.p. motivul pentru care nu poate fi transferat. Se vor încunoştinţa apărătorii aleşi ai acestuia cu privire la termenul fixat. Pronunţată în şedinţă publică azi 08 iulie 2008, la Tribunalul Olt.
INCHEIERE NR 23 DIN DATA DE 20.06.2008 În baza art.149/1 C.p.p. admite sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi dispune arestarea preventivă a inculpatului C****** C*******, cercetat pentru comiterea infractiunilor prevăzute de art 20 c.p. rap la art 174 alin 1 c.p. , 175 lit i C.p. combinat cu art 176 lit c C.p., art 279 alin 1 c.p. şi art 321 alin c.p. cu aplicarea art 33 lit a C.p pe timp de 29 de zile incepand cu data de 20.06.2008 pana la 18.07.2008, fiind intrunite conditiile prevăzute de art 136, 146 şi 148 alin 1 lit f C.p.p. Se va emite mandat de arestare preventivă . Copie se va comunica inculpatului, IPJ Olt si Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Cu recurs în de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.