U****** A******** A O******** D* Ş*********** I*** I* L****
PetentDeclină competenţa cererii formulate de federaţia Uniunea Academică a Oamenilor de Ştiinţă prin reprezentant L I.I, în favoarea Tribunalului Iaşi. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.01.2009.
Acordă termen la data de 13.01.2009. Se va cita petenta, prin reprezentant legal, cu următoarele menţiuni: I. Să se formuleze o cerere din care să reiasă dacă se solicită acordarea personalităţii juridice a unei asociaţii sau fundaţii; II. Să se depună la dosarul cauzei documentele precizate în art. 7, respectiv 17 din OG nr. 26/2000; III. Actul constitutiv şi Statutul asociaţiei/fundaţiei să respecte disp. art. 6, respectiv 16 din OG nr. 26/2000; IV. Se vor depune câte 3 ex. în original, autentificate sau atestate de avocat şi câte 1 ex. în copie xerox ale Actului constitutiv şi statutului. Dată în Cameră de Consiliu şi Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.12.2008.