C******** E****
ReclamantS** P***** S* B********
PârâtRespinge actiunea. Cu recurs. Pronuntata în sedinta publica azi 15.09.2011.
Amana pronuntarea la 15.09.2011. Pronuntata în sedinta publica azi 12.09.2011
Amana pronuntarea la 12.09.2011. Pronuntata în sedinta publica azi 08.09.2011.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorii părţilor, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pt. a mai depune înscrisuri în cadrul probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la 08.09.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
În temeiul art. 244 pct.1 Cpc suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din data de 04.08.2009. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2010 în vederea emiterii adresei către Curtea de Apel Piteşti pentru înaintarea dosarului de fond. Se citează reclamanta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la 17.12.2009, în vederea soluţionării recursului. Se citează părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauza este inadmisibilă. Termen în vederea continuării judecăţii la data de 15.10.2009. Se citează părţile. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.
Se citează reclamanta cu menţiunea de a formula în scris, în raport de disp. art.29 alin.4 din Legea nr. 47/1992, punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale cuprinse în disp. art. 298 alin.2 ultima liniuţă din Legea nr.53/2003 Codul Muncii. Amână judecarea cauzei la data de 04.08.2009 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 04 iunie 2009. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 aprilie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtei. În vederea administrării probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la data de 23 aprilie 2009. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 5 martie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Pune în vedere părţilor să depună la dosar contractul colectiv de muncă şi toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în susţinerea acţiunii, respectiv în apărare. Amână judecarea cauzei la data de 05.03.2009 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 04.12.2008, sala 2, ora 13:00, pentru când părţile păstrează termen în cunoştinţă. Admite în baza art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de mânare a judecării cauzei formulată de pârâtă în vederea pregătirii apărării, găsind-o temeinică şi legală. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, ca până la termenul de judecată ce se va stabili să depună la dosarul cauzei copia certificată de pe carnetul de muncă al reclamantei, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei conform art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2008, la Tribunalul Argeş secţia civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2008 în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Se citează pârâtul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.