S***** B*******
Apelant pârâtC******** L**** G***** -**** P******* M*********
Intimat pârâtM********* G**** - P*** R*********** P******* M*********
Intimat pârâtS***** R**** - P*** M********* F********* P******
Intimat pârâtD******* F********* P****** G*****
Intimat pârâtDecizia civilă nr.155/A - Admite apelul declarat de pârâta SCM Brateşul Galaţi, şi în consecinţă; Schimbă în parte sentinţa civilă nr.699 din 26 mai 2008 pronunţată în dosarul nr.2500/121/2007 de Tribunalul Galaţi, în sensul că obligă pe pârâtul Municipiul Galaţi, la predarea terenului acordat în compensare în locul pârâtei SCM Brateştul Galaţi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu recurs.
Pentru a se depune de către SC Brateşul şi Primăria Mun. Galaţi copie de pe contractul de închiriere şi schiţa anexă despre care face vorbire în motivele de apel apelanta, acordă termen la 21.09.2011 C1A ora 9.
Pentru a studia relaţiile depuse de Primăria Mun. Galaţi, acordă termen la 14.09.2011 ora 12.
Încheiere - Repune cauza pe rol pentru a se face adresă la Primăria Galaţi prin care să se solicite relaţii privind regimul juridic al terenului cerit de reclamantă în compensare ( teren identificat prin reperele ABCDEFGHA în raportul de expertiză Bideaua) precum şi acordul acesteia ( pentru acordare în compensare) în cazul în care terenul e în proprietatea sa. Fixează termen la 7.09.2011 cu citarea părţilor. Se va face adresa susmenţionată însoţită de o copie a filei 114 dosar fond.
Amână pronunţarea cauzei la data de 29.06.2011.
Pentru a se răspunde de către expert la obiecţiunile formulate acordă termen la 22.06.2011.
Pentru a se comunica raportul de expertiză părţilor lipsă - termen la 25.05.2011 C4A.
pentru lipsa raportului de expertiză termen la 20.04.2011.
Pentru lipsa raportului de expertiză termen la 23.03.2011.
PENTRU A SE EFECTUA RAPORTUL DE EXPERTIZĂ DISPUS ÎN CAUZĂ CU OBIECTIVELE ADMISE ACORDĂ TERMEN LA 16.02.2011
CONFORM HOT.COLEGIU 97/2010 - C4A - SE ACORDĂ TERMEN PENTRU A SE SOLICITA LISTA CU EXPERŢI TOPO ÎN VEDEREA NUMIRII PENTRU EFECTUAREA EXPERTIZEI DISPUSĂ ÎN CAUZĂ LA DATA DE 19.01.2011 SALA 8 C4A
DEC.15 RESPINGE CA NEFONDAT APELUL DECLARAT DE PÂRÂT. Decizia civilă nr. 15/A din 15.01.2009, pronunţată în dosarul nr. 2500/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi – C6A – Romeo Jirlăeanu+Elena Romila, a fost casată cu trimitere spre rejudecarea apelului prin decizia civilă nr. 4210/02.07.2010 a Î.C.C.J. Bucureşti – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, urmare admiterii recursului declarat de pârâta SCM Brateşul Galaţi. Având în vedere dispoziţiile art.99 alin.(6) din R.O.I. modificat prin Hotărârea nr. 38/15.01.2009, potrivit cărora: “cauzele trimise spre rejudecare după desfiinţare/casare revin la completul iniţial învestit” ; Având în vedere că prin Hotărârea nr. 51/21.05.2010 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Galaţi s-a aprobat modul de repartizare a dosarelor de la completele de judecată desfiinţate la completele de judecată nou înfiinţate, în speţă, dosarele de la completul de judecată C6A (Romeo Jirlăeanu+Elena Romila) urmând a fi preluate de completul de judecată nou înfiinţat C3A (Romeo Jirlăeanu+George Popa), Cauza a primit termen manual la completul de judecată nou înfiinţat respectiv C3A - 11.11.2010, păstrându-se numărul de dosar – Rj. 2500/121/2007.
pentru a se studia întâmpinarea formulată termen la data de 15.01.2008