B******* C* A*** G*** p******* "********
InculpatD******* S****** B*******
Parte civilăRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpat. Condamnă pe inculpatul Bejinaru Alin Gelu pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de: - art. 97 alin. 2, 4 lit. a, c din L. 26/1996, cu aplicarea art. 13 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare; - art. 98 alin. 2, 4 din L. 26/1996, cu aplicarea art. 13 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a C. pen. şi, în temeiul art. 34 lit. b C. pen., îi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C. pen. Obligă inculpatul să plătească părţii civile D******* S****** B******* suma de 947 lei, pretenţii civile. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu din faza judecăţii, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 04 iulie 2008.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 04 IULIE 2008.
Având în vedere lipsa inculpatului, precum şi relaţiile depuse la dosar, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul local al oraşului Bucecea, jud. Botoşani, precum şi în localitatea Siminicea, jud. Suceava. Faţă de lipsa reprezentantul părţii civile D******* S****** B*******, se va reveni asupra procedurii de citare. Faţă de lipsa martorilor din lucrări, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare, cu mandate de aducere, pentru următorul termen de judecată din data de 02 iulie 2008.
Având în vedere lipsa inculpatului, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul local al oraşului Bucecea, jud. Botoşani, iar faţă de lipsa reprezentantul părţii civile D******* S****** B*******, se va reveni asupra procedurii de citare. Faţă de lipsa martorilor din lucrări, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare, cu mandate de aducere, pentru următorul termen de judecată din data de 13 iunie 2008.
Instanţa având în vedere că în prezenta cauză nu a fost desemnat un apărător din oficiu pentru inculpat, acordă un nou termen de judecată, pentru când se va reveni cu adresă către Biroului Colectiv de Asistenţă Juridică Botoşani. De asemenea, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare a părţilor şi a martorilor din lucrări.