P****** I**
InculpatP****** M***** M*****
InculpatG****** C******** C*******
Parte vătămatăF**** M*****
Parte civilăF**** A*** P*******
Parte civilăAdmite cererea creditorului SPITALUL MUNICIPAL CARACAL, cu sediul în mun.Caracal, str.Plevnei, nr.36, judetul Olt, şi încuviinţează învestirea cu formulă executorie a titlului creditorului reprezentat prin sentinţa penală nr .30 din data de 10 martie 2009 pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul penal nr.2507/104/2008, definitivă prin decizia penală nr.35 din data de 12 ianuarie.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie in dosarul nr.2507/104/2008. Definitivă. Pronuntată azi, 05 august 2011 la Tribunalul Olt.
Incheiere Amână pronuntarea la data de 10.03.2009. Pronuntată în şedintă publică azi 3.03.2009. SENTINTA PENALA NR. 30/10.03.2009 În baza art.20 alin.1 C.p. rap.la art.174 alin.1 şi 2 C.p. şi la art.175 alin.1 lit.i şi alin.2 C.p. condamnă pe inculpatul P****** I** la 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. pe o durată de 3 ani. În baza art.239 alin.1 şi 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare (parte vătămată Geagînă Chiurtu Cristian). În baza art.321 alin.2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art.33 lit.a C.p. rap.la art.34 lit.b C.p. inculpatul P****** I** va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare care se sporeşte cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. pe o durată de 3 ani. În baza art.71 alin.1 C.p. pe durata executării pedepsei i se interzic inculpatului drepturile prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.88 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă arestarea preventivă începând cu data de 29 mai 2008, iar în baza art.350 alin.1 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art.180 alin.2 C.p. condamnă pe inculpatul POPESCU MARIUS MARIN la 6 luni închisoare. În baza art.239 alin.1 şi 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare (parte vătămată Ionescu Marian). În baza art.321 alin.2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.33 lit.a C.p. şi art.34 lit.b C.p. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni care se sporeşte cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul Popescu Marius Marin să execute 3 ani închisoare cu aplicarea art.57 C.p. În baza art.71 C.p. pe durata executării pedepsei i se interzic inculpatului drepturile prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.118 lit.b C.p. dispune confiscarea de la inculpaţi a două securi. Obligă pe inculpatul P****** I** la 20.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Fulaş Marin din care 5.000 lei daune materiale şi 15.000 lei daune morale. Obligă pe inculpatul Popescu Marius Marin la 1.000 lei daune morale către partea civilă Fulaş Alin Petrişor. Constată că părţile vătămate Geagînă Chiurtu Cristian şi Ionescu Marian nu s-au constituit părţi civile în cauză. Obligă pe inculpatul P****** I** la 2276,24 lei despăgubiri civile către Spitalul Municipal Caracal şi la plata dobânzii legale aferente pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului către partea civilă. Obligă pe inculpaţi la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului şi pe inculpatul P****** I** la 1.000 lei cu acelaşi titlu către partea civilă Fulaş Marin, pe inculpatul Popescu Marius Marin la 1.000 lei cu acelaşi titlu către partea civilă Fulaş Alin Petrişor. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.03.2009.
Amână cauza la data de 3 martie 2009 pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul P****** I**, şi partea civilă Spitalul Municipal Caracal , ca urmare a inhibării completului de judecată initial investit cu solutionarea cauzei , potrivit procesului verbal din 11 februarie 2009 aflat la fila 154 dosar şi repartizarea spre solutionare altui complet cf. listei aflate la fila 155 dosar .
Admite cererea de amânare formulată de avocat Vedere Ion şi acordă termen in continuare la data de 17 februarie 2009 pentru când se va cita inculpatul arstat P****** I** , la locul de detinere, PMS craiova .
Admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public de a depune precizări cu privire la încadrarea juridică legală a faptelor şi amână cauza la data de 10 februarie 2009 , ora 12,oo . Se va cita inculpatul arestat Popescu Ion şi partea civilă Spitalul Municipal Caracal .
In baza art. 300/2 c.p.p. rap. la art. 160/b c.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Popescu Ion şi mentine în continuare privarea de libertate întrucât nu s-au schimbat conditiile care au determinat arestarea . Fixează termen la 27 ianuarie 2009 pentru când se va cita inculpatul Popescu Ion la P.M.S. Craiova, p. civilă Spitalul Municipal Caracal şi martorii lipsă cu mandate de aducere . Admite cererea inculpatului P****** I** privind prelungirea probei în apărare cu martora Lungu Georgeta şi dispune citarea acesteia .Celelalte părti prezente cunosc termenul de judecată . Cu recurs în 24 ore pentru inculpatul Popescu Ion de la comunicare şi de la pronuntare pentru celelalte părti cu privire la măsura arestării preventive . Pronuntată în şedintă publică azi 13.I.2009.
Amână cauza la data de 13 ianuarie 2009, pentru când se vor cita martorii Matei Liviu , Drăghici Valentin Valerică , Radu Constantin , Vladu Marian Victor , Voicu Stănică şi Ionescu Cristian , acesta din urmă cu mandat de aducere şi cu avertismentul că în cazul neprezentării se va dispune amendarea sa .
În baza art.3002 C.p.p. rap.la art.160b C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului P****** I** şi menţine în continuare privarea de libertate întrucât nu s-au schimbat condiţiile care au determinat arestarea. Fixează termen la 9.12.2008 pentru când se va cita inculpatul P****** I** la P.M.S. Craiova, partea civilă Spitalul Municipal Caracal şi următorii 4 martori din rechizitoriu. Se va cita martorul lipsă cu mandat de aducere şi va fi avertizat că în caz de neprezentare va fi amendat cu 500 lei. Celelalte părţi prezente cunosc termenul de judecată. Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru inculpatul P****** I** şi de la pronunţare pentru părţile prezente cu privire la măsura arestării preventive. Pronunţată în şedinţă publică azi 25.11.2008.
Amână cauza la data de 25 noiembrie 2008 pentru lipsa martorilor . Pacionel Dumitru şi Ionescu Cristian . Dispune citarea martorilor din acte Pacionel Dumitru şi Matei Doru , şi a martorului propus de inculpat în apărare , Ionescu Cristian . Pune în vedere părtilor civile Fulas Marian şi Fulas Alin Petrisor să facă dovada imposibilităţii prezentării martroului Tiutiu Marin cu acte justificative şi să o aducă necitată pe martora Tiutiu Victoria . Se va cita inculpatul P****** I** la PMS Craiova şi partea civilă Spitalul Municipal Caracal .
Amână cauza la data de 11 noiembrie 2008 , ora 12,oo pentru lipsă de apărare a inculpatului P****** I** .
Admite cererea de amânare formulată de avocat Vedere Ion , apărător ales al inculpatului Popescu Ion pentru imposibilitate obiectivă a se prezenta şi acordă termen la data de 28 octombrie 2008. Se va cita inculpatul , partea civilă Spitalul Municipal Caracal . Părtile prezentei şi martorii au termenul în cunostintă .
Incheiere /30.09.2008 In baza art. 300/2 c.p.p. rap. la art. 160/b c.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului P****** I** şi mentine în continuare privarea de libertate întrucât nu s-au schimbat conditiile care au determinat arestarea . Amână cauza la 14 octombrie 2008 pentru când vor fi citati primii 3 martori din rechizitoriu şi 3 martori propusi de inculpati în apărare . Vor fi adusi necitati martorii propusi de părtile civile potrivit angajamentului acestora . Se va cita inculpatul P****** I** la P.M.S. Craiova , iar părtile prezente cunosc termenul de judecată . Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru inculpatul arestat şi de la pronuntare pentru părtile prezente cu privire la măsura arestării preventive . Pronuntată în şedintă publică azi 30 septembrie 2008 .
Admite cererea de amânare pentru angajarea unui apărător ales , formulată de inculpatul P****** M***** M***** şi acordă termen la data de 30 septembrie 2008 ora 12.00 . În baza art.177 alin.6 C.p.p. se va cita inculpatul P****** I** la locul de detenţie, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, de unde va fi adus la instanţă la termenul stabilit, conf.art.314 alin.2 C.p.p. În baza art.177 alin.1 C.p.p. se va cita partea civilă Spitalul municipal Caracal. Pune în vedere Inculpatului P****** M***** M*****, părţilor vătămate Geagână Ghiurtu Cristian şi Ionescu Marian, părţilor civile F**** M***** şi Fulaş Alin Petrişor, care au termen în cunoştinţă , să se prezinte necitaţi la termenul stabilit.
În baza art. 300/2 c.p.p. rap. la art. 160/b c.p.p. constată temeinicia şi legalitatea arestării preventive a inculpatului P****** I**, în prezent aflat în PMS Craiova şi menţine privarea de libertate în continuare. Termen fond la 16 septembrie 2008, pentru când se va cita inculpatul la locul de detinere , iar reprezentantul Ministerului Public va depune la doar precizări cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis in judecată inculpatul . Cu recurs în 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru părtile prezente . Pronunţată în şedinţă publică azi , 12 august 2008 la Tribunalul Olt.
Încheiere În baza art. 300/1 c.p.p. alin. 1 şi 3 constată temeinicia şi legalitatea arestării preventive a inculpatului P****** I** şi menţine privarea de libertate a continuare.Fixează termen pentru verificarea arestării preventive a inculpatului la 12 august 2008 pentru când se va cita inculpatul. Termen fond la 16 septembrie 2008.Copie de pe încheiere se va comunica inculpatului , locului de deţinere şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru părţile prezente.