P**** V*****
PetentP******* C******** D****** N*** V*****
IntimatRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei la data de 08.12.200, sala 1, ora 12:00, pentru când reclamantul păstrează termen în cunoştinţă. Admite, în temeiul art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă cererea de amânare a judecăţii cauzei, formulată de către apărătorul ales al pârâtului, pentru imposibilitate de prezentare. Se reia procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Noiembrie 2008, al Tribunalul Argeş, secţa9i civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de pârât în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2008 Se citează pârâtul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2008, la Tribunalul Argeş – secţia civilă – complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.