E******* V***** F*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, c C.p. şi art. 76 lit. d C.p. condamnă pe inculpatul E******* V***** F***** la pedeapsa de 9 luni închisoare. În temeiul art. 85 alin. 1 C.p. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 1383/24.10.2007 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin pronunţată în dosarul nr. 483/225/2007, definitivă prin neapelare. Conform art. 33 lit. a C.p., 34 lit. b C.p. şi 36 alin. 1 C.p. contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă şi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 prin s.p. nr. 1383/24.10.2007 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin neapelare, urmând ca inculpatul E******* V***** F***** să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 81 C.p. rap. la art. 85 alin. 3 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 9 luni. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.01.2009.
Amână pronunţarea la data de 26.01.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2009.
Amână cauza la data de 19.01.2009 în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.
Amână cauza la data de 8.12.2008, pentru când se va cita martorul lipsă în vederea audierii.
Amână cauza la data de 17.11.2008 pentru când se va cita martorul lipsă cu mandat de aducere.
Amână cauza la data de 27.10.2008 pentru când se va cita martorul lipsă în vederea audierii. Admite cererea de scutire a amenzii formulată de către av.Năvligu Ionel Costinel. Dispune revenirea asupra debitului în sumă de 500 lei.
Amână cauza la data de 13 octombrie 2008 pentru când se vor cita martorii în vederea audierii. Dispune amendarea av.Năvligu Ionel Costinel.
Amână cauza la data de 22 septembrie 2008 pentru când se vor cita martorii lipsă în vederea audierii.
Amână cauza la data de 8 septembrie 2008 pentru a se cita martorii lipsă în vederea audierii .
Amână cauza la data de 16 iunie 2008 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere şi martorii menţionaţi în rechizitoriu .
Trimite cauza la completul C3-penal, competent cu soluţionarea, pentru termenul din data de 26.05.2008.
Admite cererea de abţinere formulată de judecător Mihaela Popescu în cauza penală nr. 2522/225/2008 privind pe inculpatul E******* V***** F*****. Trimite cauza pentru judecare la completul specializat imediat următor –C3-penal-judecător Sorina Căpitănescu . Fixează termen fond la 26.05.2008. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.05.2008 la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Amână cauza la data de 14.05.2008 pentru a se soluţiona cererea de abţinere formulată de preşedintele completului.