F***** C******* M****
ReclamantT***** R****************
PârâtF***** R**************
PârâtRespinge cererea
Repartizează ciclic dosarul la data de 30.06.2009 Completul de judecată C 13 orele 8.00, sala 2, secţia civilă, pentru când se citează părţile
termen la data de 28.04.2009 pentru citarea indeplinirea procedurii de citare a paratei Thomas Roxana Florentina la adresa din Marea Britanie.
Acordă termen la 31.03.2009 la completul C07, întrucât obiectul cauzei este de competenţa unui complet specializat.
Pune în vedere reclamantului să precizeze în scris obiectul cererii de chemare în judecată, persoanele cu care înţelege să se judece pentru fiecare capăt de cerere, domiciliile acestora în vederea citării şi să depună la dosar această cerere, cu două exemplare pentru comunicare, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit disp.art. 155 ind.1 alin.1 Cod procedură civilă. Acordă termen în acest sens la data de 27.02.2009
Pune în vedere reclamantului să depună la dosar motivarea în drept a acţiunii. Încuviinţează cererea de amânare formulată de către pârâtă, prin apărător şi acordă termen în acest sens la data de 06.02.2009. La următorul termen de judecată se va pune în discuţia părţilor cererea completatoare a acţiunii, depusă la dosar de către reclamant. Părţile primesc termen în cunoştinţă, pârâta - prin apărător