B******* C******
Inculpat- În baza disp. art.149 ind.1 alin.9 din Codul de procedură penală, respinge propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în dosarul penal nr.13455/P/2008, privind arestarea preventivă a inculpatului B.C, necunoscut cu antecedente penale, cercetat sub aspectul infracţiunii de „tâlhărie”, prev. şi ped. de art.211 alin.1 şi 2 lit.b) şi c) din Codul penal. În baza disp. art.146 alin.11 ind.1 din Codul de procedură penală, dispune luarea, faţă de inculpatul B.C, a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv raza teritorială a judeţului Iaşi, pe o perioadă de 30 zile, începând de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza disp. art.145 alin.1 ind.1 din Codul de procedură penală, impune inculpatului B.C ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligaţii: a. să se prezinte la organele judiciare ori de cate ori este chemat; b. să se prezinte la Poliţia com. Costuleni, jud.Iaşi, organ desemnat de către instanţă cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori acesta va fi chemat; c. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare; d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; e. să nu frecventeze baruri, restaurante sau orice altă locaţie în care se consumă băuturi alcoolice; f. să nu se apropie de partea vătămată Corduneanu Loredana şi să nu comunice cu această persoană, direct sau indirect; În baza disp. art. 145 alin. 2 ind. 1 din Codul de procedură penală, copie de pe prezenta încheiere se va comunica inculpatului B.C Poliţiei com.Costuleni, jud.Iaşi, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Poliţiei Comunitare din com.Costuleni, jud. Iaşi, Jandarmeriei judeţului Iaşi, organelor competente să elibereze paşaportul inculpatului, respectiv Serviciul de Paşapoarte al jud. Iaşi, precum si organelor de frontieră - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse de către instanţă prin prezenta încheiere, cu menţiunea că organele în drept vor refuza eliberarea paşaportului pentru inculpat sau, după caz, vor ridica provizoriu paşaportului pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. În baza disp. art. 145 alin. 2 ind. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului B.C că, în caz de încălcare cu rea - credinţă a măsurii preventive de a nu părăsi localitatea sau a obligaţiilor impuse de către instanţa de judecată prin prezenta încheiere, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În baza disp art.145 alin.3 din Codul de procedură penală, Politia com.Costuleni, jud. Iaşi va verifica periodic respectarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea respectiv, limita teritorială a judeţului Iaşi, dispusă faţă de inculpatul B.C, precum şi îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor impuse prin prezenta încheiere, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, va sesiza de îndată procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Copie de pe dispozitivul prezentei încheieri urmează a fi comunicată Arestului I.P.J. Iaşi, pentru luarea măsurilor corespunzătoare. În baza dispoziţiilor art.349 şi art. 192 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 30 lei (RON), rămân în sarcina statului.