D****** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtRespinge contestaţia formulată de contestator D****** M****, domiciliat în com. Dragoslavele, judeţul Argeş, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, str. I.C. Brătianu, nr. 38, judeţul Argeş.. Respinge cererea de chemare în garanţie a Obştei Moşnenilor Dragoslavele, cu sediul în com. Dragoslavele, judeţul Argeş. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.02.2009, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 16.02.2009
Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Respinge cererea formulată de reprezentanta intimatei, prin care solicită disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere prin care contestatorul solicită pensie militară întrucât timp de 16 ani a lucrat în funcţia de cadru militar la M.A.I. Încuviinţează, din oficiu, proba cu expertiză contabilă de specialitate şi dispune efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească dacă, prin decizia de pensie, cuantumul drepturilor de pensie ale contestatorului, a fost corect calculat, în raport de înscrisurile aflate la prezentul dosar şi la dosarul de pensie. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe dl. Dinescu Constantin. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 320 lei, în sarcina contestatorului Se emite adresă către contestator pentru a-i pune în vedere să depună la dosar dovada achitării onorariului fixat, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2009 Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de reprezentanta intimatei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul răspunsului la întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2008 Se citează contestatorul şi chematul în garanţie. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2008, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 23.10.208, sala 2, ora 13:00, pentru când se va cita contestatorul şi chemata în garanţie. În temeiul art. 96 Cod procedură civilă se vor comunica către contesta<tor exemplarul II al întâmpinării şi către chemata în garanţie Obştea Moşnenilor Dragoslavele, exemplarul II al cererii de chemare în garanţie. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 Septembrie 2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă – complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale