I*** I*****
Apelant ReclamantS******** P****
Intimat PârâtRESPINGE CA NEFONDAT APELUL
Având în vedere că în adresa nr.105/07.01.2009 comunicată de Primăria Potlogi s-a menţionat că s-a ataşat schiţa drumului dar aceasta nu a fost regăsită amână cauza pentru a se înainta schiţa de acces
Ia act că s-au depus la dosar relaţiile solicitate de la Primăria Potlogi, din care reiese că, s-a stabilit ca drum de acces, de Consiliul Local, la locuinţa apelantei pe un alt amplasament decât cel solicitat de către aceasta, iar intimatei – pârâte i s-a stabilit măsura intrării în legalitate pentru construcţia realizată. Constatând că Primăria comunei Potlogi nu a răspuns complet relaţiilor solicitate
Constatând că a fost repusă cauza pe rol pentru completarea probatoriului, în sensul de a se emite adresă către Primăria Potlogi prin care se va solicita a se comunica dacă intimata – pârâtă S******** P**** a edificat vreo construcţie pe drumul public, sau nu, iar în caz afirmativ dacă s-au luat măsuri de desfiinţarea construcţiilor (cu referire la procesul – verbal nr.15/19.07.2006)
LIPSĂ PROCEDURA CU PARATA
Repune cauza pe rol pentru completarea probatoriului. Se vor cita părţile. Acordă termen de judecată la data de 18.07.2008.
Amână pronunţarea la data de 20 iunie 2008.
Acordă termen de judecată la data de 13.06.2008 în vederea îndeplinirii procedurii de citare.
Respinge cererea formulată de apărătorul apelantei reclamante, avocat Savu Liliana, prin care se solicită acordarea unui termen de judecată pentru lipsă de apărare. Pune în vedere apărătorului apelantei reclamante să depună la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei de timbru pentru calea de atac în cuantum de 8,5 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 16 mai 2008, cu citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Potrivit art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă suspendă cauza.