P***** G*********
PetentAdmite cererea formulată de petenta P***** G*********, fşi, în consecinţă: Constată că a intervenit reabilitarea de drept a petentei cu privire la pedeapsa de 300 lei amendă penală pentru infracţiunea de insultă, prev. şi ped. de art. 205 C.pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 14/23.01.2006 pronunţată de Judecătoria Brad în dosarul nr. 804/2005. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni, în sensul celor de mai sus, în fişa de cazier judiciar a petentei şi pe originalul sentinţei penale sus-menţionate, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen , cheltuielile judiciare avansate de stat , în sumă de 15 lei, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.05.2008.
pentru acvirare dos.804/2005.