N**** C*********
InculpatHOT.-S.P.NR.4/P/12.01.2009 În baza dispoziţiilor art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 al. 1 în referire la art. 76 lit. d din CP condamnă pe inculpatul N**** C********* , la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru fapta de conducere a autovehiculului pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În conformitate cu dispoziţiile art. 81 din CP dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei iar în conf. cu dispoziţiile art. 82 din CP stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, termen ce se compune din durata pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din CP privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza dispoziţiilor art. 71 al.1 din CP face aplicarea dispoz. Art. 64 lit. a teza finală şi lit. b din CP. În baza disp. art.71 al.5 din CP constată suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza disp. art.189 din C.Pr.Penală dispune acordarea onorariului de avocat oficiu în sumă de 200 lei d-nei avocat Pena Elena Luminiţa, delegaţie nr. 28219/16.10.2008. În baza dispoziţiilor art. 191 al.1 din C.Pr.Penală obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în folosul statului în sumă de 350 lei, sumă ce include şi onorariul de avocat oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.01.2009.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind suplimentarea materialului probator . Dispune emiterea adresei către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa cu menţiunea de a întocmi un referat de evaluare cu privire la persoana inculpatului şi de a remite instanţei concluziile până la următorul termen de judecată care este stabilit la data de 12.01.2009.