S**** L*******
CondamnatAdmite cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnata Szucs (fostă Varga) Luminiţa, domiciliată în oraşul Gura Humorului str. Parcului nr.17 judeţul Suceava, şi în consecinţă : Dispune întreruperea executării pedepsei de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare aplicată condamnatei Szucs (fostă Varga) Luminiţa prin sentinţa penală nr.212 din 31.05.2006 a Judecătoriei Gura Humorului, până la împlinirea vârstei de un an de către minorul Szucs Sandocan, născut la 05.12.2008. Pune în vedere condamnatei dispoziţiile art.455 alin.2 raportat la art.453/1 alin.1 cod procedură penală, respectiv pe durata întreruperii executării pedepsei condamnata are următoarele obligaţii : a) să nu depăşească limita teritorială a oraşului de domiciliu Gura Humorului, judeţul Suceava, decât în cazul în care deplasarea este necesară pentru controale medicale sau alte urgenţe medico-chirurgicale; b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă – respectiv Poliţia Gura Humorului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus întreruperea executării; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Pune în vedere condamnatei dispoziţiile art.455 alin.2 raportat la art.454 alin.1/2 cod procedură penală, respectiv : în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor, instanţa va revoca întreruperea şi va dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Dispune ca Poliţia Oraşului Gura Humorului să asigure supravegherea respectării de către condamnată a obligaţiilor prevăzute de lege şi stabilite de instanţă, arătate mai sus, organ de poliţie căruia i se va trimite o copie după dispozitiv şi o copie după hotărârea de faţă. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 ianuarie 2009.