L*** G*******
InculpatB*** D*** A******
Parte civilăB*** D***
Parte civilăC***** D****
Parte civilăB*** D***** F******
Parte civilăAmânat pronunţarea la data de 10.04.2009 pentru concluzii scrise Condamnă pe inculpatul L*** G*******, , la: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art.178 al.1, 2 şi 5 C.pen. cu aplicarea art.74 şi art.76 lit.b C.pen.; - 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art.184 al.2 şi 4 C.pen. cu aplicarea art.74 şi art.76 lit.b C.pen. (parte vătămată B*** D*** A******). În baza art.33 lit.b şi art.34 lit.b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi lit.b C.pen. În baza art.861 şi art.862 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere închisorii aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar în baza art.71 al.5 C.pen. suspendă condiţionat pe durata termenului de încercare şi pedepsele accesorii. Încredinţează supravegherea condiţionată a executării pedepsei Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Obligă inculpatul ca pe perioada termenului de încercare să respecte de supraveghere prevăzute de 863 al.1 lit.a, b, c, d C.pen. Pune în vedere inculpatului disp. art.862 şi art.864 C.pen. În baza art.14, art.346 C.pen. şi art.999 C.civ. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC TRANS MED SRL la plata următoarelor sume reprezentând despăgubiri civile: - 40.000 lei daune morale şi 9.000 lei daune materiale către partea civilă B*** D*** A****** ; - 20.000 lei reprezentând daune morale şi 15.000 lei daune materiale către partea civilă B*** D*** ; - 40.000 lei reprezentând daune morale şi 12.500 lei daune materiale către partea civilă C***** D**** - 4.853,60 lei daune materiale către partea civilă Spitalul Judeţean Deva, - 323,90 lei daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, Respinge în rest constituirile de părţi civile. Constată că partea vătămată B*** D***** F******, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Constată că Societatea de SC ALIIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI SA are calitate de asigurator în cauză. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei către partea civilă B*** D*** A******, sumei de 500 lei către părţile civile B*** D*** A****** şi B*** D*** şi a sumei de 500 lei către partea civilă Costea Droin cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi părţile civile B*** D*** A******, B*** D*** şi C***** D**** şi de la comunicare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 aprilie 2009.
Faţă de cererea de amânare depusă la dosar de reprezentanta părţilor civile Bota şi Costea, av. Păcurar Agnes,
Faţă de solicitarea formulată de reprezentanta părţi civile C***** D****, cu privire la înlocuirea martorilor Bretotean Marius, Bretotean Alin şi Fluieraş Rozica cu numitul Medrea Gheorghiţă
Faţă de lipsa martorei Fluieraş Rozica
În vederea continuări probei testimoniale şi pentru a se reveni cu adresă la asigurator în vederea comunicării contractelor aferente poliţelor de asigurarea depuse la dosar
În vederea continuări probei testimoniale, şi pentru a se reveni cu adresă la asigurator
Considerând concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei cererile de probaţiune solicitate de părţi;
Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului
Faţă de cererile de amânare de la dosar,