Dosar 2669/254/2008 din 20.10.2008

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2669/254/2008
Data dosar:
20.10.2008
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Civil
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Soluţionare

    A.P. 18.05.2009 SENTINŢA CIVILĂ NR. 1322/C Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul G******* A*** N******, în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CONSTANŢA – S.P.R. Constanţa, ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal de contravenţie seria CC nr.0647834, emis de intimat la data de 03.10.2008, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.05.2009.

  • Sedinta din data de 06.04.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Încheiere

    Detaşarea filelor 53,54,55,56,57.58 şi ataşarea lor la dosarul nr. 1446/254/2008. Admite cererea formulată de apărătorul petentului cu privire la emiterea unei adrese către intimat pentru a ne remite dovada returnării plicului ca urmare a refuzării petentului de a-l ridica. Se va emite adresă către I.P.J. Constanţa pentru a ne remite dovada returnării plicului ca urmare a refuzării petentului de a-l ridica. Din oficiu admite proba cu emiterea unei adrese către Oficiul Poştal nr. 1 Mangalia, pentru a ne comunica dacă plicul destinat contravenientului G******* A*** N****** aflat la poziţia 33 din borderou a fost returnat expeditorului ca urmare a refuzării destinatarului de a-l primi. Se va emite adresă către Oficiul Poştal nr. 1 Mangalia cu anexă copie de pe filele 48 şi 52 aflate la dosar, pentru a ne comunica dacă plicul destinat contravenientului G******* A*** N****** aflat la poziţia 33 din borderou a fost returnat expeditorului ca urmare a refuzării destinatarului de a-l primi. Se va reveni cu adresă către Primăria Municipiului Mangalia pentru a ne remite dovada comunicării cu confirmare de primire către petentul G******* A*** N****** a procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 0647834 din 03.10.2008, Amână cauza şi stabileşte termen la data de 11.05.2009, pentru când se va cita intimatul petentul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.04.2009.

  • Sedinta din data de 09.03.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Amânat

    Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul petentului. Se va reveni cu adresă către I.P.J. Constanţa – SPR, în sensul de a comunica instanţei până la următorul termen de judecată, dovada de comunicare cu confirmare de primire către petent a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 0647834 din 03.10.2008 , atestatul de operator radar al agentul Frăţică Emilian şi dacă la momentul înregistrării vitezei, aparatul radar avea terminată funcţia de autotestare, având în vedere că actul de sancţionare nu cuprinde menţiunea autotestării aparatului radar, precum şi care sunt semnificaţiile datelor imprimate pe planşa foto , sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare şefului Poliţiei Mun. Constanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 108 ind.1 al.1 pct.2 lit.f C.pe.civilă. Cu anexă procesul verbal de contravenţie contestat. Se va emite adresă către Primăria Municipiului Mangalia pentru a remite dovada comunicării cu confirmare de primire către petentul G******* A*** N****** a procesului verbal de contravenţie seria CC nr.0647834 din 03.10.2008 cu anexă-copie proces verbal de contravenţie, În vederea comunicării relaţiilor,

  • Sedinta din data de 09.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Amânat

    Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul petentului. Se va reveni cu adresă către I.P.J. Constanţa – SPR pentru a comunica instanţei până la următorul termen de judecată, dovada de comunicare cu confirmare de primire către petent a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 0647834 din 03.10.2008; dacă la momentul înregistrării vitezei, aparatul radar avea terminată funcţia de autotestare, având în vedere că actul de sancţionare nu cuprinde menţiunea autotestării aparatului radar, precum şi care sunt semnificaţiile datelor imprimate pe planşa foto, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare şefului Poliţiei Mun. Constanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 108 ind.1 al.1 pct.2 lit.f C.pe.civilă. Revine asupra dispoziţiei de la termenul de judecată anterior în sensul de a se comunica de către intimat atestatul de operator radar al agentul Frăţică Emilian. Se va cita intimatul. Amână judecarea cauzei.

  • Sedinta din data de 09.01.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Încheiere

    Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al petentului. Se va emite adresă către intimat pentru a comunica instanţei atestatul de operator RADAR al agentului de Poliţie Frătică Emilian, procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 0647834 din 03.10.2008, precum şi dovada confirmării de primire a acestui act, cu menţiunea că în cazul nedepuneri relaţiilor solicitate se va face aplicarea dispoziţiilor art. 108 al.1, pct.2 lit.f C. proc. Civ. în sensul că se va dispune amendarea şefului instituţiei. Amână judecarea cauzei, şi stabileşte termen de judecată la data de 09.02.2009, când se va cita intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Pronunţata în şedinţă publică azi, 09.01.2009.

  • Sedinta din data de 24.11.2008 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Amânat

    În vederea respectării principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil şi al dreptului la apărare garantat de dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, Având în vedere dispoziţiile art. 156 C. pr. civilă potrivit căruia instanţa va acorda un singur termen pentru lipsă de apărare,

Flux dosar


Actualizare GRPD