S* T*********** S**
Recurent ReclamantG******* V*****
Intimat PârâtRespinge ca inadmisibilă cererea de investire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1181/C/19.09.2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia civilă în dosarul nr. 2682/103/2010, formulată de pârâtul G******* V*****. Definitivă. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.06.2012.
Respinge ca nefondată cererea. Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.09.2011.
Studiu raport expertiză.
Având în vedere dispoziţiile Hotărârii nr. 8 din data de 06.04.2011 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Neamţ privind reorganizarea completelor de judecată
Încheiere Admite cererea de reexaminare formulată de expertul contabil Mihăilă Angelica. Revine asupra amenzilor judiciare aplicate în temeiul art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă în sumă de 100 lei, 200 lei şi 500 lei aplicate prin încheierile din data de 17.12.2010, 28.01.2011 şi respectiv 25.02.2011, amenzi pe care le înlătură. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi 22.04.2011.
pentru a se emite adresă expertului
pentru a se reveni cu adresă la expert
pentru refacerea raportului de expertiză auto
amendare expert şi pentru a se reveni cu adresă la expert.
pentru a se reveni cu adresă la expert
REVENIRE ADRESĂ EXPERT
pentru a se emite adresă reclamantei
pentru a se emite adresă expertului
Pentru administrarea probei cu expertiză contabilă şi pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisurile ce i-au fost puse în vedere.
pentru depunerea obiectivelor pentru expertize contabilă şi a obiecţiunilor la expertiza tehnică autor
Pentru a se reveni cu adresă către expertul tehnic auto în sensul de a completa lucrarea de expertiză de specialitate efectuată în cauză.
pentru studiul raportului de expertiză şi formulării eventualelor obiecţiuni
Încheiere Suspendă judecarea cauzei în temeiul art.242 al.1 pct.2 C.p.c. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.02.2010.
La cererea expertului auto pentru întocmirea raportului de expertiză tehnică de specialitate.
Încuviinţează cererea formulată de expert tehnic Andone Mihai pentru acordarea unui nou termen de judecată în vederea întocmirii raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Andone Mihai pentru a efectua raportul de expertiză tehnică auto, cu menţiunea că, în cazul în care lucrarea de expertiză nu va fi depusă la dosar, se va proceda la amendarea sa în temeiul art. 1081 punctul 2 litera c Cod procedură civilă. Decade reclamanta S* T*********** S** din proba testimonială. Acordă termen la data de 11.12.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Pentru a se reveni cu adresă către expertul auto în vederea efectuării şi depunerii la dosar a lucrării de specialitate încuviinţată în cauză, precum şi pentru administrarea probei testimoniale.
Pentru administrarea probei testimoniale şi pentru a se emite adresă expertului auto desemnat în vederea efectuării lucrării de expertiză de specialitate încuviinţată în cauză.
S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probei cu expertiză de specialitate auto.
La solicitarea apărătorului pârâtului, pentru studiul precizărilor la acţiune şi al înscrisurilor anexate la acestea, respectiv formularea întâmpinării şi pregătirea apărării.
În temeiul dispoziţiilor art.155 indice 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea acţiunii având ca obiect litigiu de muncă formulată de reclamanta SC "TRANSDANUBIU" SRL împotriva pârâtului G******* V*****. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecăţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2008.
S-A ACORDAT TERMEN LA CEREREA APĂRĂTORULUI CONTESTATOAREI ŞI PENTRU STUDIEREA PRECIZĂRILOR DEPUSE LA DOSAR
S-a amânat judecarea cauzei pentru a se pune în vedere reclamantei să depună la dosar până la următorul termen de judecată precizări cu privire la cuantumul prejudiciului.