A***** E******
Recurent PetentC***** D*****
IntimatAdmite recursul declarat de petentul A***** E******, domiciliat în com. Moara, sat Moara Nică, judeţul Suceava, intimat fiind C***** D*****, declarat împotriva sentinţei penale nr. 322 din 2 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 276/314/2008. Casează în totalitate sentinţa penală sus-menţionată şi în rejudecare: În baza art. 278/1 pct. 8 lit. b teza finală Cod proc. penală, admite plângerea formulată de petentul A***** E******. Desfiinţează Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 3262/P/2006 din 31.10.2007 şi Ordonanţa Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 1829/II/2/2007 din 14.12.2007 şi trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea redeschiderii urmăririi penale, faţă de învinuitul C***** D*****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal, pentru a se proceda la: - audierea părţii vătămate şi a învinuitului; - audierea martorilor Spoială Vasile şi Axinte Elisabeta, propuşi de partea vătămată şi a da curs apărărilor pe care le vor considera necesare părţile; - a se dispune efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se stabilească numărul real de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor descrise în certificatul medico legal nr. 1142/E/25.08.2006 eliberat părţii vătămate şi dacă există legătură de cauzalitate între agresiune (lovirea pavilionului urechii drepte cu palma) şi „diagnosticul otită medie acută dreapta”; - orice alte probe necesare aflării adevărului; - şi în raport de materialul probator administrat să se stabilească încadrarea juridică corectă a faptei, cât şi existenţa sau inexistenţa vinovăţiei învinuitului. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor judiciare de la instanţa de fond formulată de petent, prin apărător, ca nedovedită. Cheltuielile judiciare de la instanţa de fond şi din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 5.09.2008.