B*** D******* E**** A***
Contestator Condamnatdin oficiu dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 30/F
D E C I D E: Admite contestaţiile la executare a sentinţei penale nr. 126/F din data de 05.07.2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia Penală în dosarul nr. 5224/90/2006, formulate de BIROUL EXECUTĂRI PENALE din cadrul Tribunalului Vâlcea şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA. Constată că în mod eronat în dispozitivul sentinţei penale nr. 126/F/05.07.2007 a Tribunalului Vâlcea s-a completat arestul preventiv al inculpatului B*** D******* E**** A***, zis Calu, fiul lui Gheorghe şi Silvia, născut la 08.05.1980, în Rm.Vâlcea, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, începând cu data de 17.04.2006. Dispune deducerea din pedeapsa rezultantă, a măsurii reţinerii preventive de o zi (30 septembrie 2003), dispusă de Poliţia Municipiului Oradea (fila 37-dosar de urmărire penală nr. 2681/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea) şi a măsurii arestării preventive dispusă de Tribunalul Vâlcea – Secţia Penală prin încheierea nr. 83/31 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 1005/P/2006, începând cu data de 31 mai 2006, la zi. Dispune anularea mandatului de executare nr. 161/2007 din 12 ianuarie 2008 şi emiterea unui nou mandat, conform celor stabilite mai sus. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru intimatul-condamnat B*** D******* E**** A***. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.02.2008 la sediul Tribunalului Vâlcea.
apreciind că este necesară emiterea unei adrese către Judecătoria Oradea pentru a se înainta dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 2149/2005, amână soluţionarea cauzei la data de 27.02.2008.