M***** M*****
ReclamantS*** S***** D* A** S***** M*****
PârâtRespinge excepţia prematurităţii introducerii acţiunii.Admite în parte acţiunea civilă astfel cum a fost precizată. Respinge petitul nr.2 din acţiuni şi cererea reconvenţională formulată în cauză. Cu drept de apel.
Amânare de pronunţare pentru data de 23.02.2009.
Amânare de pronunţare la 18.02.2009.
Amânat la 11.02.2009 la solicitarea pârâtei prin avocat şi pentru a se comunica precizarea de acţiune.
Amânat la 22.01.2009 pentru ca reclamantul să-şi precizeze în mod clar obiectul acţiunii precum şi petitele acesteia, având în vedere că pârâta a părăsit locaţia şi valoarea chiriei restante pe care o solicită.
Amânat la 18.12.2008 pentru a se repeta procedura de citare cu reclamantul cu menţiunea să se prezinte în instanţă sau să precizeze dacă îşi dă consimţământul la acţiunea promovată de el prin curator, având în vedere că a împlinit vârsta de 18 ani şi poate să stea ca parte în proces; de asemenea să-şi precizeze exact petitele din acţiune.
Amânat la 20.11.2008 la solicitarea reclamantei.