U** F******
ReclamantD******* D* M**** Ş* P******** S****** A J******** B**************
PârâtA****** J******** P***** P******** S****** B**************
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei DMPS BN, ridicată de această pârâtă şi de pârâta AJPS BN. Admite excepţia privind neparcurgerea procedurii prealabile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, ridicată de cele două pârâte şi în consecinţă, respinge, ca inadmisibilă acţiunea, ulterior precizată formulată de reclam., pentru anularea deciziei nr. 3947/15.12.2006 şi nr. 3947/29.09.2008 şi obligarea pârâtelor la plata indemnizaţiei pentru creşterea celui de-al doilea copil. Respinge, ca inadmisibilită, excepţia de nelegalitate a prev.art.2 din Normele metodologice, de aplicare a OUG nr. 148/2005, aprob. prin HG nr. 1825/2005, respectiv a prev. art. 3 al. 1 din Normele de aplic a OUG nr.148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006, ridicare de reclam. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
amânat pronunţarea la 9 iunie 2009
Amânat pronunţarea la 2 iunie 2009
pentru studiul răspunsurilor la precizarea de acţiune
pentru a se prezenta în instanţă reprez.reclam.
pentru ca reclam. să-şi exprime poziţia cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei
pentru studiu Precizare de acţiune
pentru studiul dosarului de către apărătorul angajat de reclam.
pentru a se depune de reclam. un calcul al sumei pretinse prin acţiune
pentru introducerea în cauză a ANPS BN şi comunicarea extinderii de acţiune
pentru studiu înscrisuri depuse de pârâtă
pentru studiu întâmpinare